Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Îmi propusesem pentru acest weekend o tură foto, fie în București, fie în împrejurimi. Îmi doream ca preț de câteva ore să fotografiez ceva, orice, să mă las purtat ce inspirația de moment și să mă relaxez prin asta. Chiar în timp ce mă gândeam la asta m-a sunat Alin Popescu întrebându-mă, ca să vezi cum viața sincronizează totul, dacă nu cumva vreau să ies la fotografiat în jurul Bucureștiului.

Gând la gând, îmi zic. 🙂 Câteva ore mai târziu, pe la prânz, am pornit spre ieșirea din București. Am continuat apoi drumul pe DN1, am luat-o prin Periș și satele din împrejurimi urmând să ne întoarcem la apus pe DN1A. Și am avut parte de câteva surprize tare plăcute pe parcursul turei foto.

Cum te ia natura prin surprindere

Realizam fotografia asta și mă uitam la cât de frumos e drumul ăsta acoperit de coroana copacilor. Mi-l și imaginam așa, printr-un octombrie. Sau chiar și iarna, dimineața, la un răsărit. Mi-a rămas gândul la el și abia aștept să-l încerc și pentru câteva ședințe foto. Revenind, realizam fotografia asta. Vedeam ceva mișcare în capătul celălalt al drumului, dar fiind orbit de soare n-am sesizat ce era mai exact.

M-am aplecat și am mai realizat câteva fotografii.

Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Până când mă strigă Alin și mă întreabă dacă nu cumva sunt niște căprioare în fața noastră. Iată cum, pe lângă zona în sine care ne-a surprins în mod plăcut, câteva căprioare ne-au făcut și ele o surpriză tare frumoasă. Ceea ce a ieșit vedeți mai jos. 🙂

Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Apoi ne-am continuat drumul îndreptându-ne într-o zonă mai deschisă pentru a fotografia apusul. Cam așa se vedea ieșirea din pădure. Razele de soare pătrundeau printre copaci și se înșiruiau într-un mod aparte.

Cum te ia natura prin surprindere

A urmat momentul care avea să încheie tura foto. Momentul apusului. Am avut parte de unul dintre cele mai frumoase apusuri pe care le-a văzut vreodată. Am avut parte și de un moment cu totul aparte. Priveam prin vizor pentru a realiza ultima fotografie din serie și vedeam cum dintr-o dată culorile aprinse ale norilor se desaturau, deveneau tot mai închise, tot mai în spre gri și, în câteva secunde, parcă s-a făcut noapte. Impresionant momentul. 🙂

Te surprinde natura, întotdeauna. Trebuie doar să te lași dus de drumul pe care te cheamă.

Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Cum te ia natura prin surprindere

Și așa se vedea apusul în reflexia obiectivului lui Alin. 🙂

Cum te ia natura prin surprindere

5 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *