Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Îmi doream de mult timp să ajung pe Transfăgărășan. Fotografiasem traseul din avion în urmă cu doi ani și văzusem mii de fotografii cu el, dar nu ajunsesem niciodată cu piciorul acolo, ca să zic așa. În urmă cu o săptămână mi-am îndeplinit visul și dorința de a ajunge pe unul dintre cele mai frumoase trasee din România, pe una dintre cele mai fotografiate rute.

Am pornit marți dimineața de la București spre Transfăgărășan cu destinația Odorheiu-Secuiesc. Aveam să fac circa 450 de kilometri, dar au fost unii dintre cei mai confortabili kilometri pe care i-am făcut vreodată. Și asta datorită mașinii cu care am realizat tot traseul. E vorba de un Peugeot 3008 – mulțumesc Eurial Invest și reprezentanței Eurial Otopeni – pe care l-am condus cu mare plăcere. Mă așteptam să fie o mașină greoaie și să se miște greu. Fiind oarecum un monovolum, o mașină de familie, nu mă așteptam la foarte multă sportivitate. Ei bine, n-a fost deloc așa. Mașina a întrecut toate așteptările! Dar vă voi povesti prin mai multe cuvinte și fotografii despre ea în zilele care urmează.

Peugeot 3008

Și acum să revenim la Transfăgărășan. Făcut traseul din spre partea de Sud spre Nord totul pare ca în povești. Începi cu o urcare ușoară care te înaltă la cote peste 1.600 de metri, te încarci cu priveliști superbe, treci printr-un tunel și ai ieșit în partea cealaltă, în partea de Nord. Aici te întâmpină toate poveștile și fotografiile pe care le-ai întâlnit de-a lungul timpului în timp ce căutai informații despre Transfăgărășan. Te întâmpină toate peisajele pe care le știi deja din atâtea și atâtea fotografii, dar nu te mai saturi să le privești.

Poate că sunt clișeeice, poate că sunt pur și simplu niște peisaje, dar le privești cu atât de multă admirație încât îți e greu să o descrii în cuvinte. Te miri de cum a fost creat în urmă cu câteva zeci de an un astfel de drum. Te miri că el încă există, dar te bucuri în același timp. Începi să cobori și să îți dorești să te oprești. Ajuns la poalele muntelui l-ai mai urca o dată. Și încă o dată. Transfăgărășanul are farmecul său. Haideți să vedem acum câteva fotografii de pe Transfăgărășan. 

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe TransfăgărășanPeisaje de pe Transfăgărășan Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

Peisaje de pe Transfăgărășan

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *