Ne îndreptam spre nordul județului Sibiu. Aveam să mergem în satul Florești unde urma să cunoaștem o adevărată poveste de viață. De îndată ce am pășit în zonă primul lucru pe care l-am observat era că nu mai aveam semnal la telefoane. Satul era parcă gol. Poate și pentru că tocmai plouase destul de tare. Se auzea cântatul unor cocoși și cam atât.
Ne-am oprit în fața unei curți în care eram așteptați cu porțile deschise. Am pășit în curte, iar prima imagine pe care am văzut-o a fost cea de mai jos. Cei doi băieți ai familiei priveau pe geam către noi. Pe fața lor se zărea un zâmbet mai sincer decât multe dintre cele pe care le văzusem până atunci.
Am mers mai departe și ne-a întâmpinat domnul Nelu cu soția lui. Am simțit o mare căldură din partea lor și ne-am întâlnit cu un bun simț pe care cu greu îl mai vezi. Domnul Nelu a început să ne spună povestea lui, asta în timp ce ne și arăta ce face el. Sau ce făcea de zi cu zi până să vină vremurile grele. Criza.
El este de loc din Alba-Iulia și în urmă cu mulți ani s-a mutat aici, în județul Sibiu, împreună cu familia sa. A început să învețe meșteșugul pe care-l practică de la tatăl său care, la rândul lui, l-a învățat de la tatăl lui. E o meserie transmisă din generație în generație. Chiar când ne povestea de tatăl sau el a apărut. Din păcate nu mai vede bine și nici nu mai aude, dar asta nu l-a împiedicat să ne salute cu un zâmbet pe față.
Apoi l-am întrebat pe domnul Nelu dacă și copiii lui (doi băieți și o fetiță, toți de vârste apropiate) vor prelua meseria pe care o practică. Ne-a spus sincer că e alegerea lor și că el nu îi va forța. Am apreciat răspunsul lui și am i-am citit în privire iubirea pe care o poartă familiei. Semn că fericirea și iubirea poate exista oriunde, oricum.
Și a început să ne arate cum face el butoaiele de lemn. Face asta de mai bine de douăzeci de ani. Avea o perioadă în care erau circa 30-40 de comenzi pe an. Poate nu vi se pare mult, dar realizarea unui astfel de butoi durează cam o săptămână. Întrebându-l dacă lucrează pe stoc ne-a spus că nu își poate permite riscul acesta, mai ales că acum lumea se orientează către butoaiele de plastic.
El spune totuși că nu cedează și nu renunță la meșeșugul pe care-l practică de atâția ani. Acum s-a reorientat și practică agricultura în perioada în care nu are comenzi. Toamna ce vin mai multe comenzi. În restul anului astfel de butoaie nu prea mai prezintă interes. Păcat, că domnul Nelu pune mult suflet în ceea ce face, iar butoaiele care ies de pe până lui sunt într-un mare fel.
Vă invit să-i citiți povestea lui în continuare printr-o serie de fotografii. 🙂
Pe domnul Nelu l-am cunoscut prin intermediul proiectului #PrinSibiulMeu, un proiect AIOS organizat cu sprijinul Primăriei Sibiu. Tag the Flag este un proiect AIOS organizat cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Parteneri: Future Capital, Ibis Hotel, Ambient, Staropramen, Reky Travel, Asociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien
1 comment