Redescoperă România, Maramureș – Ziua 4

Iată că în sfârșit, după sute de kilometri, am ajuns într-o frumoasă zonă a Maramureșului (mulțumesc Nikon România și SKIN Media pentru oportunitatea de a testa obiectivele 24-120 și 85 macro). Astăzi am fost în mașină alături de Nebuloasa (aka una dintre cele mai bune șoferițe), Ligia Adam (aka domnișoara miss) și Andrei Crivăț (cu ebucătăria în spate).  Puteți vedea aici ce am mai vizitat zilele acestea în zona Bucovinei și a Maramureșului.

Alături de ei am trecut munții către Maramureș și am vizitat câteva obiective pe care doream să le văd încă de când eram foarte mult. Pentru început a mers la Ciocănești unde am văzut Muzeul Ouălor Încondeiate, un obiectiv foarte frumos în care poți afla povești interesante cu privire la zona în care este amplasată comuna. Aici am aflat și că la începutul secolului al XX-lea, locul I,II și III la Miss România a fost ocupat de trei fete din această comună. Ouăle de aici sunt cu adevărat superbe, fiecare dintre ele are un model aparte, un model deosebit!

Muzeul ouălor încondeiate de la Ciocănești

De la Ciocănești am plecat direct la Sighetu Marmației unde am vizitat Memorialul sau fosta închisoare politică. Aici am să mă opresc să vă povestesc mai pe larg deoarece m-a impresionat enorm de mult. Mulți din generația mea, a noastră, a celor care nu am prins perioada comunismului, nu înțelegem atât de ușor ce a fost și de ce s-au întâmplat nenumărate lucruri care încalcă orice principii morale. La o primă discuție am trece cu vederea anumite lucruri și le-am încadra la categoria faptelor din trecut.

”Cine uită trecutul e condamnat să-l repete!”

Memorialul de la Sighetu Marmației

Cu acest citat am fost întâmpinați la memorial. Am reușit aici să aflu poveștile oamenilor închiși în închisoarea politică, oameni care, fără a fi încălcat o anumită lege, au fost arestați pentru simplul fapt că fie erau împotriva regimului, fie doreau să facă bine celor din jur. Cazurile cu medicii persecutați și uciși te lasă fără cuvinte. Venind la memorial vei înțelege cu siguranță mai bine despre ce e vorba, vei reuși să îți faci o imagine completă a tot ceea ce înseamnă comunism.

Ultimul obiectiv al zilei a fost Cimitirul vesel de la Săpânța, un cimit care, la o primă vedere, nu pare atât de vesel. Crucile sunt făcute de un meșter și acesta se ocupă în totalitate de texte, picturi și sculpturi. Poveștile sunt interesante, dar uneori devin puțin înfricoșătoare. Poate așa mi s-au părut mie. Totuși, unele erau chiar amuzante.

Cimitirul vesel de la Săpânța

Cam atât am vizitat azi. Imediat vom pleca la slujba de înviere și voi reveni cu fotografii de acolo care sper să fie la fel de frumoase ca cele de anul trecut. Până atunci…Paște fericit!

Urmăriți-ne pe Twitter sau pe bloguri pentru a afla ce mai facem în fiecare zi în excursia din Maramureș. Redescopera Romania este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45si Muzeul National al Taranului Roman.

(more…)

3 comments
  1. sunt superbe locurile, trebuie neaparat sa le vizitez si eu:)). imi place si cum ai surprins momentele din excursie, toate pozele sunt foarte frumoase:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *