Ședință foto cu zurliii Duba Libre

Pe scurt: Duba Libre înseamnă o aventură a patru zurlii: Simona, Alex, Radu și „The designated driver (omul invizibil) care vor porni cu o dubă VW T3 (din 1980) din Praga și tocmai până în Ulanbator în Mongolia. Vor parcurge 16.000 de kilometri, vor trece prin 16 țări, 3 deșerturi și vor ajunge la o înălțime maximă de 4.655m. Huh. Și toată treaba asta cu o dubă de 34 ani și cu multă voie bună. Și un dram de nebunie simpatică.

Săptămâna trecută am avut o ședință foto împreună. Prima. Mai urmează curând una cu tot cu duba. Am ales Rezervația Văcărești ca loc de joacă, totul într-o seară de miercuri, imediat după apusul soarelui. Veți vedea asta în fotografii. Dacă aveți nevoie de un loc plin cu stuf sau care să dea aer de un parc abandonat rezervația asta e locul potrivit. Se pot scoate lucruri frumoase. Doar să aveți grijă, totuși, la haitele de câini care sunt pe-acolo.

Fotografiile le-am făcut pe unul dintre digurile mai mici dintre primele lacuri. Am avut exact ce căutam. Un loc mai înalt, dar și un fel de mlaștină cu mult stuf care să ne ajute să obținem fotografiile de mai jos.

Și așa a fost una dintre cele mai energice ședințe foto din ultima perioadă. Ziceam încă din titlu că ei toți sunt zurlii, motiv pentru care n-am avut nicio problemă în a face fotografia aceasta.

duba-libre-foto-1

Sau… aceasta.

sedinta-foto-duba-libre-11

Fain să fotografiezi așa oameni. Cu mult zâmbet și energie. 🙂

Iată și un cadru de making of. Drept iluminare am folosit kit-ul de care v-am mai povestit: două blițuri SB, ambele cu stativ, umbrelă de difuzie și declanșator radio. Nimic complicat. 

sedinta-foto-duba-libre-8

Și acum să mai vedem câteva fotografii cu ei. Mai multe veți vedea pe pagina de Facebook a aventurii lor, Duba Libre. Să-i urmăriți că-s tare faini! 🙂

sedinta-foto-duba-libre-2-2 sedinta-foto-duba-libre-17 sedinta-foto-duba-libre-18 sedinta-foto-duba-libre-26 sedinta-foto-duba-libre-27

Priviți și primul episod al aventurii lor. Dispariția șoferului. 🙂 Ei vor pune câte un episod în fiecare marți, așa că dacă vreți să-i urmăriți le puteți da un subscribe pe Youtube. Pe mine m-a amuzat tare The Minions Banana Song – Duba Libre cover.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *