Un final superb în Redescoperă România

Tocmai s-a terminat și cel mai frumos weekend #dinRomânia, un weekend excepțional alături de frumoasa gașcă participantă la excursiile din cadrul proiectului Redescoperă România. Fiind ultima excursie din acest an ne-am reunit cu toții într-o zonă superbă de la poalele munților Făgăraș, Sâmbăta de Sus, o zonă care în această perioadă te lasă fără cuvinte datorită coloritului specific toamnei.

Alături de toți colegii am petrecut acest weekend într-un mod extrem de special! Încă de sâmbătă dimineața Doru Panaitescu ne-a pregătit un teambilding absolut genial, care și-a atins scopul cu siguranță! Am pornit de la a ne aranja pe o țeavă după diverse criterii, am făcut noduri, am executat lovituri de 11 metri, ne-am exersat precizia și am aprins un foc ca în sălbăticie. Să știți că pare mult mai ușor la emisiunea Tehnici esențiale de surpaviețuire. În realitate nu e chiar așa.

Am experimentat apoi un traseu foarte plăcut la poalele Făgărașilor în urma căruia am reușit să culegem câteva fotografii foarte frumoase, fotografii pe care le veți putea vedea zilele acestea pe blog. Seara a fost extrem de emoționantă! Începând cu înălțarea unor lampioane și terminând cu o premiere a fiecărui participant alături de o petrecere foarte plăcută, fără cuvinte, fără detalii!

Mie mi-a fost atribuit premiul ”Când o să mă fac Mare” la categoria Accomplishment. Mulțumesc încă o dată organizatorilor și tuturor participanților pentru această șansă unică! Pentru mine Redescoperă România a fost un vis încă de la început devenit realitate din primele clipe în care am participat! Felicitări tuturor!

Vă salut și vă iubesc, colegii! (îmi pare rău că nu am fotografii cu toți de la premiere)

Toate fotografiile au fost realizate cu Nikon AF-S 24-70mm f/2.8, un obiectiv excelent în astfel de situații (fotografie de eveniment – natură). Mulțumesc Nikon România și SKIN Media pentru posibilitatea de a testa acest minunat obiectiv de care m-am îndrăgostit încă de la început!

Redescopera Romania este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45si Muzeul National al Taranului RomanFinal de Redescoperă România

15 comments
  1. FELICITĂRI CELOR CARE AU GÂNDIT ACEST PROIECT , ACEST GHID TURISTIC CE POATE FI VIZIONAT DE ORICE TURIST DAR ŞI DE CĂTRE ORICE LOCUITOR AL ŢĂRII NOASTRE DESPRE FRUMOASELE NOASTRE MELEAGURI ,…, AŞADAR ÎNCĂ O DATĂ FELICIT ORGANIZATORII , CREIERII ACESTUI FRUMOS ŞI FRUCTUOS DEMERS EDUCAŢIONAL ALĂTURI DE TOŢI PARTICIPANŢII . UN BUN EXEMPLU DE URMAT ÎNCADRAT LA CATEGORIA ” AŞA DA ” ŞI EVENTUAL O CONTINUARE CĂCI ÎNCĂ SE MAI POT FACE SĂPĂTURI DE REDESCOPERIRE A ROMÂNIEI , LOCURI CARE AŞTEAPTĂ DESCOPERITE DE VOI TINERII CU IDEI EXCELENTE. FRUMOS , FIECARE EXPEDIŢIE A VOASTRĂ M-A ŢINUT ALĂTURI ŞI APROAPE DE LAPTOP ŞI INTERNET CA SĂ VĂ URMĂRESC , AM FOST PE URMELE VOASTRE , ALĂTURI DE VOI , PRIN VOI AM DESCOPERIT ŞI REDESCOPERIT FRUMOASA NOASTRĂ ŢARĂ … FELICITĂRI !!!

  2. Foarte fain, felicitări pentru premiu!
    Next time poate am noroc să merg și eu. 🙂
    Oricum, a fost o reușită din câte am văzut, până și pe Dolce am primit mesaj cu ”Redescoperă România”. Frumos, frumos. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *