Urmărind natura : Berzele

Berzele sunt păsări acvatice cu gâtul lung din familia Ciconiidae, care trăiesc în regiunile calde ale lumii precum mlaştini, marginea bălţilor, delte ale unor fluvii, etc. Datorită mediului în care trăiesc berzele se hrănesc cu broaşte, peşti, alte mici păsări sau mamifere ce pot fi prinse cu uşurinţă.

Berzele sunt răspândite în aproape toate zonele globului fiind nişte păsări foarte populare care atrag asupra lor foarte multe priviri. De cele mai multe ori berzele au stârnit şi creearea mai multor legende precum cea a aducerii copiilor pe lume, fiind o metodă perfectă de a atrage admiraţia tuturor oamenilor, indiferent de vârstă.

Aceste păsări îşi construiesc cuiburile pe la mijlocul primăverii, alimentându-se cu toate lucrurile necesare din câmpii şi locuri deschise foarte umede. Cuiburile sunt construite pe coşurile caselor, turnurile bisericilor, stâlpii de electricitate dar şi pe acoperişurile plane.

Toamna berzele europene zboară în stoluri către Africa iar primăvara au obiceiul de a se întoarce exact în acelaşi loc în care au avut cuibul abandonat cu şase luni în urmă.

În timpul acestei mari migraţii berzele comunică între ele cu ajutorul unor sunete emise prin repetate lovituri de cioc, reuşind astfel a se localiza mult mai uşor.

Berzele pot fi recunoscute foarte uşor după mărimea lor şi după ciocul ascuţit, portocaliu, şi partea posterioară neagră, putând astfel fi văzute de la distanţe foarte mari.

urmarind-natura-barza-7 urmarind-natura-barza-6 urmarind-natura-barza-5 urmarind-natura-barza-4 urmarind-natura-barza-3 urmarind-natura-barza-2 urmarind-natura-barza-1 urmarind-natura-barza-8

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *