15 Martie – Ziua maghiarilor de pretutindeni

Ce reprezintă ziua maghiarilor de pretutindeni?

În urmă cu aproape 163 de ani în cadrul revoluţiilor paşoptiste din întreaga Europă, în lupta pentru eliberarea Ungarieide sub dominaţia Austriei, poetul Petofi Sandor este ucis în ziua de 15 martie, această dată urmând a fi recunoscută în întreaga lume ca şi “Ziua maghiarilor de pretutindeni”.

În cadrul acestei sărbători naţionale a Ungariei comunitatea maghiarilor din România va organiza diferite manifestări în scopuri politice sau simple prezentări scenice a întregii istorii şi a evenimentului ce a marcat această zi.

Această autonomie teritorială presupune izolarea administrativă a ţinutului secuiesc (judeţele Mureş, Harghita şi Covasna) de restul ţării, izolare ce are a aduce beneficii tuturor locuitorilor din această zonă, însă şi mici aspecte negative neagreate de conducerea României.

vezi articolul din 2010

Manifestările, ceremoniile, încep anul acesta la ora 12, oră în care în centrul oraşului se vor aduna circa 1000 de persoane de cetăţenie maghiară şi nu numai. În cadrul evenimentului va fi inclus şi un ceremonial de depunere de coroane la baza statuii închinate eroilor decedaţi în revoluţiile din secolul al 19-lea.

Prima parte a evenimentului a fost definită de ceremonialul de depunere de coroane, acesta continuând cu un discurs al oficialităţilor despre această sărbătoare. Printre cei ce au ţinut prelegeri s-a regăsit şi primarul oraşului Odorheiu-Secuiesc, Bunta Levente.


 

 

 

17 comments
  1. Reuşite fotografiile Dragoş!
    Ai folosit ceva filtre?
    Panorama este cumva compusă din 3 fotografii că se vad imbinarile dacă te uiţi atent.

  2. “din românia” ?

    Ai scris intenționat cu literă mică?

    Te rog să corectezi. Atât în textul de azi, cât și în cel vechi, citat aici.

    Fotografiile sunt reușite, felicitări pentru rezultatele obținute și pentru efortul făcut.

    1. Unguri sint rai si de nesuferit ??? Dute in baragan , oltenia, muntenia etc si vezi in ce hal sint aceste zone , unde nu au trait Unguri sau Sasi . Dupa aceia dute in Ardeal si vezi cum arata zona aia. Diferenta ca de la cer la pamint !
      Sa fii sanatos Prietene !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *