Fotoreportaje
Tradiții și meșteșugari pe Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, partea a II-a
15/08/2014
4 comentarii

Să veniți mâine dimineață la mine c-am să potcovesc eu cal!”, ne spunea fierarul Ioan Barani, a cărui poveste ați putut-o citi ieri în cadrul primului articol cu tradiții și meșteșugari din Săpânța. Zis și făcut. Așteptam a doua zi semnul meșterului Ioan care ne-a spus că urmează să ne sune de-ndată ce ajunge omul cu calul în curtea lui. Spunea de la început de ora 10.

La 10 și nici 2 minute ne sună și ne spune c-a ajuns și că ne așteaptă. Am pornit îndată și am început astfel a doua zi în care urma să învățăm din meșteșugurile și obiceiurile tradiționale maramureșene. Atât meșterii de ieri, cât și cei de azi pot fi regăsiți pe Harta Comorilor Vii din cadrul festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, festival pe care-l fotografiez până pe 16 august alături de Cris-Tim.

Zîua bună!”, auzim imediat cum intrăm pe poartă. Meșterul fierar Ioan Barani începuse să curețe copitele calului care fusese adus la potcovit. Îi dăduse deja potcoavele vechi jos, iar acum trebuia să îi curețe copitele ca să le pregătească pentru cele noi. Poate vi se va părea dur tot procesul așa cum îl veți vedea în fotografii. Inițial aceeași impresie am avut-o și eu. Întrebându-l pe domnul Ioan ce simte calul și dacă-l chinuie, ne-a spus: „tinere, îi ca și cum ți-ai tăia unghiile, nu simți și nu te doare nimic.”

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-1 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-2 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-5 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-7 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-9 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-11 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-15

Procedura potcovitului e următoarea: se dau potcoavele vechi jos, iar cele noi se pun în acest timp pe foc, la încălzit; apoi se curăță copitele calului; se ia fiecare potcoavă și se pune așa cum e ea, încinsă, pe copite ca să pregătească locul în care urmează să fie bătute; mai sunt „corectate” apoi cu câteva lovituri de baros, se lasă la răcit în tihnă, iar pasul final e bătutul în copitele calului.

„Nu grăbesc fierul să se răcească. Nu-l bag în apă. Dup-aceea se-ntoarce omul la mine și-mi zice că i-am potcovit prost calu’ și că i s-o rupt potcoava. Așa cum vezi ea are la mijloc o îmbinare care-i sudată. Dacă o răcesc repede în apă la nici o lună o să crape.”

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-16 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-19 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-22 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-25 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-26 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-34 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-38 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-43 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-50

Caii se potcovesc în mod normal o dată la aproape două luni. După două luni potcoavele încep să-l „strângă” mult prea tare și să-l și obosească. „Cine are grijă de calu‘ lui îl aduce la două luni. Cine nu îl aduce și la un an că zâce că las‘ că merge că rezistă calu‘. Da‘ domnu‘ îi unu‘ dintre oamenii care are grijă de-animale, de asta-i calu‘ așa frumos și îngrijit și sănătos.”completează meșterul Ioan.

Am plecat din atelierul lui o oră mai târziu și ne-am îndreptat către satul Mănăstirea, comuna Giulești, unde urma să ne întâlnim cu doamna meșter Bârlea Pălăguță. Dumneaei creează bijuterii tradiționale, dar și haine din portul maramureșean. Am ajuns chiar când lucra alături de mama ei care are 63 de ani, și suferă de necazul unei boli de când era foarte tânără. „Când fac aici bijuteriile astea parcă nu mă mai gândesc nici la boală, nici la nimic. Mi-i mai bine așa.”

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-53 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-54 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-56 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-58 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-61

Îi tot zic să se mai liniștească să nu mai muncească atât, da‘ nu vrea să se oprească. Muncește toată ziua.”, ne spune spune apoi doamna Pălăguță, fiica ei.

Cam două ore durează să facă un colier în ton cu portul maramureșean. Și aproape o oră să facă o brățară. Deși la cât de complicat mi s-a părut procesul aș fi zis că le ia și o zi. Dar dibăcia, talentul și experiența lor își spun cuvântul.

Dumneaei colecționează și costume populare tradiționale de la oamenii din sat. „Am costume care au peste 150 de ani și arată ca noi. Durează și o iarnă până țeși o cămeșă tradițională”, ne spunea chiar când am intrat în camera bună unde ține costumele.

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-63 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-66 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-67 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-68 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-69 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-72

Dacă ajungeți în Maramureș și veniți în zona Săpânței puteți trece cu încredere și la dumeaei, dar și pe la ceilalți meșteri pe care i-am vizitat. Întrebați de numele lor în sate și sigur îi găsiți. Partea frumoasă e că auziți și vedeți poveștile lor direct în casele lor. Și puteți și cumpăra rezultatul muncii lor.

„C-ați fost primii vizitatori de azi vă dau și o trăistuță mică la fiecare brățară pe care o cumpărați”, ne spune doamna Pălăguță. „Liniștea și pacea sufletească-i cea mai importantă. Restul vin și trec.”, ne spune înainte să plecăm.

De la doamna Pălăguță am plecat în satul Budești către doamna Manuela Borodi, meșter popular pălărier. „Duc meseria asta de trei generații. Bunicul meu făcea pălăriile fără niciun fel de ajutor mecanic. Apoi tatăl meu a fost plecat în Cehoslovacia să vândă din pălăriile făcute. Din banii pe pălării și-a luat motorul ăsta care merge așa de mai bine de 45 de ani și n-am făcut nimic la el. L-am mai uns cu ulei și i-am schimbat dinții, da‘ cam atât.”

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-79 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-80 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-82 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-83 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-88 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-89 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-90 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-92 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-94 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-97 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-98 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-100 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-102 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-103

Cea mai importantă parte în realizarea unei pălării este materia primă. Fie că e vorba de spice de grâu (care-s mai greu de găsit acum, mai ales că-i nevoie de grâu de primăvară și care să îndeplinească anumite cerințe), fie că e vorba de lemn de plop (care trece prin multe, multe etape), e destul de greu să ți le procuri. Mai ales dacă vrei să faci o pălărie cu straturi mai mici. O pălărie mai rezistentă, pe care s-o poarte oamenii din sat.

Se spunea că oamenii care poartă pălăria pe o parte-s oameni încrezuți. Iar ăia care o poartă mai pe frunte îs oameni răi.”, completează doamna Manuela în timp ce ne arată cum face prima pălărie.

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-104 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-107 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-108 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-111 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-112 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-114 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-118 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-124 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-125 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-146

După ce o țese la mașina creată de tatăl ei, urmează să o preseze. „Tot tata o făcut și presa asta. Are și ea vreo 40 de ani. Baiu‘ îi că nu mai găsesc cauciuc de forma asta, așa cum îmi trebuie pentru presa asta. Mai o bucată făcută de tata. Sper s-o mai ducă asta așa câțiva ani.”

Dorința doamnei Manuela e ca acum cei trei copii ai ei să ducă tradiția mai departe. E-o tradiție și o meserie frumoasă. O bucată din istoria locului.

Am încheiat turul meșterilor cu o vizită la domnul Vasile Șușcă. Meșter popular, domnul Vasile Șușcă realizează măști populare. Turiștii le cumpără pentru aspect, iar oamenii din sat pentru teatrul de sărbătorile de iarnă. „Viflaimu‘ îi zâce și îi un spectacol ca de teatru în preajma Crăciunului”, ne spune domnul Vasile.

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-146 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-147 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-148 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-149 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-156 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-158

Avea multe măști gata făcute și spunea că a fost la târguri și expoziții cam prin toată lumea. „Nasul măștilor îi o găselniță de-a mea. Așa îi zic.”

Tot ce-am câștigat am investit iar și iar în muncă. Acum stau singur aici. Ficiorii mi-s plecați în străinătate. Mai sunt eu și cu mine aici. Și cu animalele din curte.”

M-au bucurat mult poveștile pe care le-am auzit. Și le-am văzut. Stăteam și îi priveam pe meșteri și ascultam atent fiecare cuvânt al lor. A fost un privilegiu, îmi place să cred. Iar dacă treceți prin Maramureș neapărat să vă opriți și la meșteri populari. Veți cunoaște oamenii, tradițiile și obiceiurile așa cum sunt ele.

Seara am încheiat-o cu un concert în Cimitirul Vesel. Dar despre el vă voi povesti mai pe după-masă. Acum am plecat la biserica din Cimitirul Vesel, la slujba de Sfânta Maria. Vreau să ascult slujba și să fiu printre săteni. Acordă o mare importanță sărbătorii de azi. Așa cum acordă importanță mare oricărui eveniment religios. Credința e cea care-i leagă, iar oamenii au un respect foarte mare față de ea. Aștept să-i văd pe săteni în straie populare și să-i fotografiez.

Până atunci s-aveți o zi frumoasă și liniștită! 🙂

drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-74 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-76 drumul-lung-spre-cimitirul-vesel-ziua-2-low-res-77

Dragoş Asaftei

Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac mult fotoreportajele și fotografiile de natură. În 2011 am fotografiat toată Transilvania din zbor, iar în 2012 am început să scriu și pe Blog de fotografie.

Alte articole pe aceeași temă

1-decembrie-2016-ziua-nationala-a-romaniei-10

Galerie foto: 1 Decembrie 2016 – Ziua Națională a României

„Să veniți mâine dimineață la mine c-am să...

Citește articolul
repetitii-parada-de-1-decembrie-2016-26

Galerie foto: Repetițiile pentru parada de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2016

„Să veniți mâine dimineață la mine c-am să...

Citește articolul
repetitii-concert-loredana-sentimente-51

Galerie foto: 15 imagini de la repetițiile concertului „Sentimente”, al Loredanei Groza

„Să veniți mâine dimineață la mine c-am să...

Citește articolul

4 comentarii

 
  • eugenia says:

    Felicitari! traditii si mestesugari..Oameni gospodari ,minunati….!Asa suntem noi romanii si nu putini…anonimi…harnici..discreti..talentati! oameni de najdejde!

    • Exact așa i-am văzut și eu! Mă bucur să văd că sunteți de aceeași părere!

      • eugenia says:

        Admir ,deci ,pe toti cei care lupta, prin activitati de traditie ca sa mentina in actualitate si “viata” “mosteniri” de la mosii si parintii nostri. In ceea ce ma priveste;chiar daca imaginea reala a casei parintesti apare si este saracita de atentia noastra (mostenitoarele)de prezenta noastra…casa copilariei noastre are inca viata, mai spera si…ne asteapta.Exista intr-un sat-cartier al Brailei ,de pe malul Dunarii. Pentru a fi salvata trebuie sa fim o echipa binevoitoare,noi cei din neam. Sunt indignata fiindca nu reusesc doar eu sa o ajut spre buna odihn a parintilor . Ingenunchez cerandu-le iertare!

  • […] Vezi și fotoreportajele cu tradiții și meșteșugari: prima parte, a doua parte. […]

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *