2018: Anul în care m-am descoperit pe munte

„După ce urci pe munte, cobori de o mie de ori mai bogat”, scria Oana despre unul dintre cele mai frumoase momente din 2018: urcarea pe Vârful Moldoveanu. A făcut tot ce a putut ca în 2018 să îmi fie alături în toate călătoriile pe munte și am învățat împreună despre ce avea muntele să ne ofere.

Octombrie: Vârful Moldoveanu, Munții Făgăraș

Am crescut într-o zonă de munte și m-am simțit întotdeauna bine în preajma lui. Totuși, primul traseu adevărat l-am parcurs abia la 16 ani. Eram într-o perioadă în care nu mă atrăgea prea tare mișcarea și în care mă luptam din plin cu kilogramele în exces. Ajunsesem la 117, urmând ca doi ani mai târziu, după un efort consistent, să ajung la mai puțin de 80.

Așa s-a făcut că imediat după ce am câștigat lupta cu kilogramele, am revenit pe munte. În același loc, dar cu mine mai dornic să descopăr ce avea muntele să îmi ofere cu adevărat.

A urmat iar o pauză de câțiva ani. Fotografia a fost cea care m-a făcut să îmi îndrept din nou atenția către munte. Fotografia aeriană, mai precis. Visam să urc pe munte cu drona și să fotografiez de la o înălțime și mai mare peisajele spectaculoase. Știam că va fi greu, însă asta nu făcea decât să mă motiveze mai tare.

La începutul anului am pus pe hârtie ideea pe care o aveam de ceva timp, proiectul Zbor peste Munții României. M-am bucurat mult și de deschiderea echipei AQUA Carpatica, brand dispus să susțină proiectul care avea să arate o parte atât de frumoasă a României.

Gândisem proiectul pentru 12 luni, timp în care să urc pe 12 munți din țara noastră. Acum, după mai bine de 6 luni, îmi e din ce în ce mai clar că nu mă voi opri la finalul acestui proiect.

După câteva luni de documentare, a venit momentul primelor urcări pe munte din proiect, dar și din 2018. Munții Ălmajului și Munții Ciucaș au fost primii pe care i-am străbătut.

Mă simțeam încrezător și îmi imaginam, într-un fel, că nu are cum să fie atât de complicată parcurgerea anumitor trasee. Prinsesem curaj, poftă de urcat pe munte, iar asta nu avea decât să mă învețe mai multe lecții în tura următoare.

La finalul lunii iunie, într-o perioadă în care prognozele nu se menționeau nici de pe o zi pe alta și în care vremea era extrem de capricioasă, m-am încăpățânat și am descis să urc în Munții Piatra-Craiului. Pornind pe traseu chiar la răsărit, mi-am zis că am „fentat” prognoza. Vremea era impecabilă. Câteva ore mai târziu mă aflam pe creasta Pietrei-Craiului, muntele de care îmi era totuși teamă. N-au trecut câteva minute și toată creasta a fost acoperită de ceață. Am zăbovit câteva ore bune în Refugiul Ascuțit cu speranța că vremea se va îmbunătăți și că voi putea, totuși, surpinde niște imagini bune.

Iunie: Vârful Ascuțit, Munții Piatra-Craiului

Am cedat pe la 4 după-masa și-am decis să cobor. Cum am ieșit din refugiu a venit ploaia, apoi grindina, apoi lapovița și apoi din nou ploaia. De această dată torențială. Traseul de 4 ore la coborâre l-am parcurs în mai bine de 7, cu șuvoaie curgând în urma noastră pe stâncile abrupte și cu un sol extrem de alunecos în zona pădurii. Am și căzut de câteva ori.

Abia acum începeam să învăț ce înseamnă muntele. Și să învăț din ce avea să îmi ofere. Mi-am dat seama cât de important e respectul pe care trebuie să îl arăți muntelui. Și mi-am confirmat asta după fiecare tură care a urmat.

Documentarea bună, verificarea prognozei, echipamentul potrivit, comportamentul pe traseu, toate contribuie la respectul pe care îl arăți muntelui. La respectul pe care ți-l arăți ție. Cu cât e mai mare, cu atât riscurile devin mai mici.

În lunile următoare am urcat din nou în Munții Ceahlău, redescoperindu-le frumusețea extraordinară, am privit spectacolul vremii în Munții Bucegi, spre Vârful Omu, iar luna octombrie ne-a prins pe acoperișul României, pe Vârful Moldoveanu, în Munții Făgăraș.

Septembrie: Vârful Omu (Cabana Omu), Munții Bucegi

Fiecare călătorie a fost o lecție. Fiecare lecție m-a făcut să mă gândesc și mai mult la următoarea ieșire pe munte. Dar cel mai important, fiecare lecție m-a ajutat să mă descopăr.

În 2018 m-am descoperit pe munte. Am descoperit că pot fi mai atent, mai calculat și mai răbdător. Că pot să îmi depășesc limitele.

Trag linie acum și știu că pentru 2019 îmi doresc să merg și mai mult pe munte. Să descopăr și mai mult din ce pot să fac. Să învăț și mai mult. Iar toate astea să mă ajute să surprind și mai bine frumosul în fotografii.

Septembrie: Zborul cu drona în Munții Bucegi

Urcatul pe munte în 2018, în numere

  • 12 trasee parcurse
  • 3 vârfuri de peste 2.500m atinse: Vf. Omu, Vf. Viștea Mare, Vf. Moldoveanu
  • 6 munți străbătuți: Ălmajului, Ciucaș, Piatra-Craiului, Ceahlău, Bucegi și Făgăraș
  • 120 de kilometri făcuți pe traseele alese
  • 18.000 de calorii arse pe durata turelor
  • 3.000 de fotografii aeriene ale unora dintre cele mai frumoase priveliști
August: Vârful Ocolașul Mare (în fundal), Munții Ceahlău

Poveștile și clipurile video ale turelor #DeasupraMuntilorRomaniei


Fotografii aeriene surprinse în Zbor peste Munții României

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *