După prima zi #priNeamț

#priNeamt

Ieri a fost prima zi din cadrul infotrip-ului #priNeamt. A fost o zi minunată în care am reușit să vedem atât de multe lucruri frumoase, încât eu unul parcă nu le mai puteam contoriza. Dacă vineri am participat la Conferința de Marketing Online în Turism, ieri am văzut o parte din locurile demne de reprezentarea turismului la nivelul județului Neamț.

Am început ziua vizitând Curtea Domnească și Turnul Clopotniță (Turnul lui Ștefan). Aici ni s-a alăturat Lucian. E un ghid atât de pasionat de ceea ce face încât cred că ar putea să îți zică în continuu câte ceva interesant despre locul pe care îl vizitezi. Și nu te plictisește cu informații exacte neinteresante. Sau chiar dacă oferă acest tip de informații, o face într-un așa fel încât nici nu îți dai seama, fără să te deranjeze, ba din contră.

#priNeamt - Curtea Domnească

#priNeamt - Curtea Domnească

De fapt, prima zi a început cu o zi înainte când am fost la meciul cu Ceahlău – Brașov, meci în care echipa gazdă ne-a arătat că se poate, câștigând meciul cu la 1. Nu mai fusesem de mult pe un stadion la un meci de fotbal, așa că mi-a prins foarte bine etapa de care vă spuneam.

#priNeamt - Stadion FC Ceahlău

Buuun. Apoi, revenind la ziua de ieri, am continuat turul prin oraș vizitând Muzeul de Istorie și apoi plimbându-ne cu telegondolele. Îmi era tare dor să mai văd Piatra Neamțul de sus. Țin minte că fusesem aici cu telegondola în urmă cu 4-5 ani și eram destul de mic, dar eram tareeee încântat de ceea ce am văzut. De asemenea, Muzeul de Istorie este impresionant. Am reușit să regăsim chiar și case reconstituite din anumite perioade ale evoluției omenirii.

#priNeamt - Muzeul de Istorie

#priNeamt - Muzeul de Istorie

#priNeamt - Telegondolele

#priNeamt - Telegondolele

De aici am început să părăsim oraşul şi să luăm direcţia – munte! Am făcut traseul prin Cheile Bicazului și Lacul Roșu, un traseu care, după cum bine știți, e absolut spectaculos! Cred că e unul din cele mai frumoase și accesibile din țară. Eu unul, chiar dacă trec de foarte multe ori pe an pe acolo, văd de fiecare dată ceva nou. Ceva care să mă încânte. Ceva ce să îmi placă și mai, și mai mult.

#priNeamt - Cheile Bicazului

#priNeamt - Cheile Bicazului

#priNeamt - Lacul Roșu

#priNeamt - Lacul Roșu

La întoarcerea spre Piatra Neamț am oprit într-un alt loc foarteeeee frumos, Barajul Bicaz, unde ne-am plimbat cu un vaporaș și de unde, datorită unei surprize din parte organizatorilor care, apropo, au făcut o treabă excelentă, am lansat lampioane direct de pe baraj. A fost un moment plin de emoție. Sau o emoție cât un milion de momente. Foarte, foarte frumos!

#priNeamt - Barajul Bicaz

#priNeamt - Barajul Bicaz

#priNeamt - Lampioane

#priNeamt - Lampioane

Și cam asta a fost toată gașca de ieri. Ne puteți vedea pe toți în fotografia de mai jos, fotografie în care peisajul minunat al Moldovei domină întreg fundalul. Azi urmează o zi la fel de plină, însă la fel de frumoasă. Abia aștept să descopăr cât mai mult din județul Neamț!

Toate fotografiile de ieri le puteți găsi pe Facebook!

priNeamț este un eveniment susținut de Primăria Piatra NeamțConsiliul Județean NeamțCentral Plaza HotelPetromCosmoteNoroc și Autonom.

#priNeamt

21 comments
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *