Ecomaraton – 2009 – Ziua mondială fără maşini

22 septembrie, ziua verde, o zi în care dioxidul de carbon nu mai e nociv, o zi în care sportul e principala activitate. Astfel de evenimente s-au petrecut astăzi, oferind locuitorior tuturor oraşelor din lume posibilitatea de a scăpa, pentru câteva ore, de ceea ce până acum se numeau emisii nocive.

În oraşul Odorheiu-Secuiesc, din centrul ţării, a avut loc un maraton dedicat acestei sărbători mondiale, numit ” EcoMaraton 2009 “. Evenimentul a început cu întâlnirea tuturor cicliştilor atât amatori cât şi profesionişti din întreg oraşul, fiind adunaţi peste 500 de membrii, un număr impresionant pentru un oraş atât de mic.

Maratonul a avut ca scop eliberarea întregului oraş de poluarea zilnică, şi de miile de maşini ce îşi aveau rolul zilnic, astăzi bicicletele luând locul automobilelor. Evenimentul s-a sfârşit cu reuniunea tuturor cicliştilor în centrul oraşului, pentru mici şedinţe foto şi interviuri.

Cu ocazia “Zilei mondiale fără maşini” m-am decis să iau un interviu câtorva dintre cicliştii prezenţi dar şi din alte zone, despre aceste campanii şi ceea ce înseamnă ele.

Întrebările au fost :

  • Ce credeti despre noua metoda de promovare a ciclismului si a ecologiei prin aceste maratonuri ?
  • Apar din ce in ce mai multe organizatii pentru acest lucru. Credeti ca scopul lor este unul politic ?
  • Care credeti ca ar trebui sa fie rezultatul acestor maratonuri ? Doar o simpla plimbare pe moment, sau si o aprofundare a ciclismului ?

Au răspuns :

Cosmin (amator) , Odorheiu-Secuiesc :

Fiind într-un oraş mic, se organizează rar concursuri sau maratonuri pentru ciclişti, elită sau amatori, totul e un inceput şi sper sa nu înţelegem doar noi , tinerii ci şi adultii, şi să punem în aplicare mesajul organizatorilor. Scopul lor nu este unul politic, ele sunt organizate atât de grupuri non-guvernamentale, cat şi de federaţia română de ciclism prin intermediul primariilor… totul având ca scop trezirea “mersului pe doua roţi”. Pentru început rezultatul e satisfacator, atât din punct de vedere al participanţilor, al privitorilor şi al organizării.

Andrei Verdeanu (semi-profesionist) , Piatra Neamţ :

Este o metoda foarte buna, avand in vedere ca a reusit sa atraga destul de multi participanti si sa faca pe alti indivizi sa fie interesati de subiect. Este bine ca aceste initiative se dezvolta, sa speram ca in timp vor deveni si mai populare si ca un procent cat mai mare din populatie va deveni antrenat in miscare. Nu tind sa cred ca ar avea in spate un scop politic sau comercial, sper ca cei care organieaza, am incredere ca sunt persoane care pun accentul pe scopul comunicarii mesajului lor si o fac in mod cat mai altruist. Despre o aprofundare a ciclismului nu se poate vorbi in stadii asa de incipiente, poate cu timpul, dar pana atunci scopurile cele mai evidente ale acestor miscari ar fi popularizarea bicicletei – atat ca mijloc de transport cat si relaxare, starnirea interesului populatiei in problemele de mediu si, de ce nu, poate chiar evidentierea unor tinere talente (tinere si nu numai) care s-ar pharmacy websites putea afirma in ciclism, la nivel de amatori sau chiar de profesionisti.

12 comments
    1. La noi au fost destui de putini ! In alte zone/tari veneau cu zecile de mii…
      Desi la numarul de locuitori al orasului (35k) e foarte bine !

  1. Dupa cum arata pozele, a fost super, cred ca soferii ar trebui sa fie fericiti cand vad biciclisti, deoarece nu mai e aglomeratie, iar numarul masinilor scade…
    Daca am merge toti pe bicicleta…
    .-= skykery a postat pe blog ..Ai nevoie de iod! =-.

  2. Din pacate si la noi in Craiova au fost decat cativa copii … adusi si ei de pe la scoli …
    Eu nu am ce posta de la evenimentul asta … am ajuns mai tarziu … dar nici nu am avut mare lucru
    .-= Bogdan a postat pe blog ..Fotografia zilei =-.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *