Două case maramureșene care m-au făcut să călătoresc în timp

Acum două săptămâni făceam o călătorie în Maramureș. Probabil una dintre cele mai frumoase călătorii pe care le-am făcut în ultima perioadă și asta datorită oamenilor pe care i-am întâlnit acolo. Scopul călătoriei mele a fost să fotografiez două case maramureșene despre care vă voi povesti în continuare. Am ales să vă povestesc azi despre ele pentru că este Ziua Mondială a Monumentelor și Siturilor, tema din acest an fiind Patrimoniul comemorativ.

Ca să reiau puțin din povestea pe care am spus-o aici, călătoria mea a durat 36 de ore. A fost un du-te-vino, dar care mi-a lăsat mai multe amintiri frumoase decât mi-ar fi lăsat, probabil, o săptămână în multe alte locuri.

Ajuns în satul Breb din Maramureș m-am întâlnit cu Ion, tânărul care se ocupă de îngrijirea celor două case pe care le veți vedea în continuare. El e omul de legătură și de încredere care-ți poate povesti cu atât har despre meleagurile sale natale încât n-ai mai vrea să pleci de acolo. Țin minte că atunci când ne-am întâlnit și am făcut cunoștiință cu el dialogul nostru a sunat așa:

– Salut! Sunt Dragoș Asaftei, am discutat mai devreme la telefon.

– Salut! Io-s Ion!”, spus pe un accent autentic maramureșean și cu o tonalitate aparte. Mi-a plăcut atât de mult încât am simțit de la început că e o persoană caldă, deschisă și cu care ți-e mai mare dragul să stai de vorbă.

Am ajuns împreună la cele două case pe care aveam să le fotografiez, iar Ion a început să-mi povestească mai multe despre ele. Cele două case maramureșene tradiționale din lemn sunt reabilitate cu sprijinul lui Liviu Tudor prin intermediul Fundației Tudor. Una dintre ele (cea mai mare) este deja complet restaurată, iar cealaltă este în curs de reabilitare. Ambele case datează din secolul al 18-lea și sunt contruite tradițional, din lemn.

Casele au fost salvate de la distrugere de Fundaţia Mihai Eminescu Trust în anul 2002, ele fiind demontate din satele Berbeşti şi Fereşti şi reconstruite în centrul satului Breb, pe un teren neconstruit. Casele, prin relocarea lor în Breb, alături de casele vecine au format un mic ansamblu de case tradiţionale din lemn, oferind o imagine a Maramureşului istoric, un exemplu de arhitectură vernacular şi măiestrie meşteşugărească.

Din momentul în care am pășit în curte și apoi în case am simțit că sunt într-o călătorie în timp, sincer vă zic. Întreg locul arată de parcă ai fi prin 1700. Îmi mai trebuia un costum popular și simțeam că-s exact de-al locului. Dar haideți să vedem cum arată casele în fotografii. Le-am fotografiat atât ziua, cât și noaptea.

Pe timp de noapte le-am iluminat cu lanterna telefonului prin tehnica de light painting. Am încercat cu mai multe bliț-uri externe, dar din cauza suprafeței foarte mari nu am reușit să distribui lumina în așa fel încât să nu fie foarte dură, motiv pentru care am apelat la lanterna telefonului. Am mărit ISO-ul până la 3.200 ca să prind și lumina din fundal, am ales un timp de expunere de aproape 30 de secunde și am fotografiat mișcând telefonul pe toată lungimea casei.

case-restaurate-maramures-sighisoara-37 case-restaurate-maramures-sighisoara-38 case-restaurate-maramures-sighisoara-42 case-restaurate-maramures-sighisoara-43 case-restaurate-maramures-sighisoara-47 case-restaurate-maramures-sighisoara-48 case-restaurate-maramures-sighisoara-54 case-restaurate-maramures-sighisoara-67 case-restaurate-maramures-sighisoara-71 case-restaurate-maramures-sighisoara-78 case-restaurate-maramures-sighisoara-84 case-restaurate-maramures-sighisoara-86 case-restaurate-maramures-sighisoara-90 case-restaurate-maramures-sighisoara-96 case-restaurate-maramures-sighisoara-98 case-restaurate-maramures-sighisoara-107 case-restaurate-maramures-sighisoara-112 case-restaurate-maramures-sighisoara-118 case-restaurate-maramures-sighisoara-120 case-restaurate-maramures-sighisoara-122 case-restaurate-maramures-sighisoara-128 case-restaurate-maramures-sighisoara-143 case-restaurate-maramures-sighisoara-150

În timp ce fotografiam casele l-am întrebat pe Ion cum e viața în zonă, iar el mi-a răspuns:

„- Viața-i așa cum ți-o faci tu, oriunde ai fi!”

După ce am fotografiat casele, a doua zi am pornit spre București. La întoarcere am oprit și în Sighișoara să fotografiez Turnul Măcelarilor, construcție care urmează să fie restaurată tot de Fundația Tudor. Turnul şi Bastionul Măclarilor fac parte din ansamblul Cetăţii Sighişoara inclusă în lista monumentelor UNESCO, care datează din secolul al XV-lea şi a aparţinut breslei măcelarilor, de unde provine şi denumirea acestuia. Turnul Măcelarilor este o construcţie octogonală supraînălţată pe un plan hexagonal pentru a obţine câmp de tragere peste micul bastion de artilerie din faţa sa.

turnul-macelarilor-6 turnul-macelarilor-12 turnul-macelarilor-15 turnul-macelarilor-18 turnul-macelarilor-30 turnul-macelarilor-37 turnul-macelarilor-41

Aceste 36 de ore m-au făcut să călătoresc în timp și mi-au lăsat, cu siguranță, niște amintiri pe care nu le-aș fi putut „culege” din altă parte. Iar dacă sunteți prin zonă merită să aruncați un ochi asupra caselor tradiționale maramureșene. Vă vor duce, așa cum m-au dus și pe mine, într-o călătorie în timp.

2 comments
  1. din fericire mai exista si aceste fundatii care se ingrijesc ca aceste case sa nu se distruga in timp, pentru ca o data cu ele vor disparea si traditiile noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *