Sau cum descoperi Bucureștiul luând autobuzele greșite sau luând-o pe străzi pe care nu le cunoști. Și asta îmi place cel mai mult la București. E un oraș pe care nu-l poți cunoaște în câteva zile, dar îl descoperi pe parcurs. Și ajungi să descoperi multe lucruri frumoase. Cel puțin mie așa mi se par. Chiar dacă mai sunt și excepții, dar prefer să nu mă concentrez asupra lor.
Pe mine Bucureștiul m-a captivat și mă captivează, deocamdată asta simt. Îmi place să mă plimb și să ajung în locuri pe care nu le mai văzusem. Îmi place să surprind viața și să o fotografiez. De această dată veneam de pe Bulevardul Dacia și mergeam spre Piața Romană. Am ajuns pe Magheru și cum am luat-o, cum nu, am ieșit undeva aproape de Calea Victoriei. Am continuat și am văzut Ateneul Român.
E o clădire care arată într-un mod impunător. Nu știu dacă mi se pare sau nu, dar am impresia că se menține același stil impunător pe care îl au și restul clădirilor importante din București, cele construite în secolele al XIX-lea și XX-lea. Atunci când m-am oprit să fotografiez clădirea am început să aud, destul de încet, dar suficient de tare cât să trezească în tine un fior, melodia Por Una Cabeza. Sper să nu o confund.
Cam așa am văzut eu Ateneul Român într-o zi de miercuri, într-o zi de toamnă, într-o zi în care soarele lumina atât de puternic clădirea încât părea că ar fi dornic să fure toate acordurile minunate care se auzeau. Cât de curând voi merge la un recital al filarmonicii. Abia aștept!
4 comments
Foarte frumoase pozele!
Mulțumesc! 🙂
frumos!
Merci!