Fotografii de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu: Ziua 2

Mi-au trebuit doar câteva minute ca să simt și să pot descrie în câteva imagini atmosfera Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Deși ieri, în cea de-a doua zi a festivalului, au predominat spectacolele de teatru în interior, spre după-masă s-a mutat și către cele de stradă, unde-am avut parte de câteva experiențe care, după mine, descriu farmecul evenimentului și trăirile pe care ți le oferă.

DAP_0616 DAP_0666 DAP_0669 DAP_0683

Am să-ncep cu o poveste de câteva momente din timpul spectacolului „Invitație muzicală în Kikiristan”. Cred că secvența asta de câteva minute descrie toată atmosfera festivalului de teatru. Eram lângă ei și îi fotografiam când am început, iar apoi, văzând o doamnă care-i privea cu drag de la balcon, i-am făcut semn și am întrebat-o dacă pot să îi pozez și eu de sus.

A acceptat și de-ndată ce-am ajuns sus oamenii din formație s-au oprit din cântat și s-au întors brusc spre mine, cântându-ne mie și doamnei care eram acolo.Apoi, pe rând, la spectacol au luat parte mai mulți oameni, dar și un cățel căruia părea să-i placă. Până s-a speriat de trombonul venind spre el. Imaginile de mai jos descriu momentul mai bine decât o fac cuvintele.

DAP_1224 DAP_1243 DAP_1250 DAP_1336 DAP_1361 DAP_1391 DAP_1400 DAP_1432

Experiența a continuat cu un moment care, deși îl știam de dinainte, m-a cam lăsat fără cuvinte. Cei de la Staropramen au pregătit câteva scenete de teatru – simple, dar extrem de expresive – care ajung în fiecare zi la mai multe terase din centrul orașului. Mersesem să le fotografiez pe câteva dintre ele și așteptam să înceapă sceneta. Mă așezasem întâmplător la o masă apropiată de cea a tipului care urma să aflu că era unul dintre actori.

Dintr-o dată se ridică și o strigă pe Julieta cu glas tare. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Abia apoi, când a apărut Julieta, am realizat că ei erau părtașii piesei de teatru care începuse ad-hoc pe-o terasă plină de turiști și localnici care au reacționat la fel ca mine.

Secvențele acestea, nu mai lungi de 5 minute și nu foarte complexe, au fost de mare efect. Și am văzut asta pe chipul oamenilor care la final erau invitați să participe la un concurs, răspunzând întâi cu titlul piesei de teatru care tocmai fusese jucată (n.r. Romeo și Julieta). Dacă sunteți zilele acestea la festival sigur îi veți surprinde – de fapt, va fi cam invers – la câteva dintre terase.

DAP_0901 DAP_0939 DAP_0974 DAP_0999 DAP_1011 DAP_1039 DAP_1068 DAP_1077

Ziua s-a încheiat apoi cu o surpriză din partea spectacolului „O lume de basm”. Îl văzusem cu câteva ore mai devreme, ba chiar de două ori, și nu credeam că de data asta o să fie diferit. M-am înșelat. În doar câteva minute după ce au intrat au reușit să umple Piața Mare de oameni curioși să vadă ce se întâmplă.

Cu o coregrafie aparte și un spectacol bazat pe lumină și foc, actorii au reușit să țină privirile oamenilor ațintite preț de o oră! Minunat cum a ieșit totul. Veți vedea asta în fotografii, dar și în zilele viitoare ale festivalului când vor mai juca secvențe similare ale piesei, ale spectacolului.

DAP_1462 DAP_1508 DAP_1538 DAP_1543 DAP_1605 DAP_1626 DAP_1647 DAP_1675 DAP_1697

Imediat după ei a urcat pe scena din Piața Mare trupa Holograf, care a oferit, de asemenea, un spectacol pe cinste pentru publicul deja bucuros de la momentele de mai devreme. 🙂

DAP_1733

4 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *