Fotografii de la ultimul concert Hi-Q: Crema Beach, Mamaia

Săptămâna trecută, cam pe vremea aceasta, aflam de la Florin Grozea că Hi-Q urma să susțină ultimul concert. Îmi era greu să cred asta. Pe de o parte eram bucuros pentru că știam că urma să fiu în public, acolo, când formația cu care am crezut va susține ultimul concert. Pe de altă parte eram nostalgic și mă gândeam la cum hit-urile lor au contribuit fiecare la anumite etape din viața mea.

Țin minte că am dansat prima oară cu o fată la ziua unui amic, iar asta se întâmpla pe melodia „Gașca mea”. Aveam 9 sau 10 ani, parcă, pe atunci, și-mi era tare, tare rușine să vorbesc cu o fată, darămite să dansez.

Tot din acea perioadă țin minte că fusesem la mare cu ai mei și Hi-Q urma să susțină un concert alături de alte formații. Și știu că m-am strecurat printre oameni ca să ajung la ei să iau un autograf. Din păcate ajunsesem în partea opusă de locul în care trebuiau să coboare ei de pe scenă și n-am mai avut cum să traversez toată mulțimea.

Oricum, știu că niciodată, dar niciodată nu lipseau de la aniversări melodiile „Gașca Mea”, „Bună Dimineața” sau „Razna”. Și sunt convins că și acum se mai ascultă la multe petreceri. Eu unul zâmbesc, mă bucur și mă simt bine de fiecare dată când le ascult. Pentru că am crescut cu ele. Pentru că am crescut cu ei. Cu oamenii din Hi-Q. Dana, Florin, Mihai, felicitări pentru tot ce ați făcut! Eu și mulți alții din generația mea vă mulțumim!

Iar acum haideți să vedem o serie de fotografii de la ultimul concert. A avut loc pe 31 iulie, în Mamaia, pe Crema Beach. Felicitări, Hi-Q, pentru concertul live extraordinar și plin de amintiri! 🙂

Mulțumesc pentru selfie!

foto-concert-hi-q-mamaia-56 foto-concert-hi-q-mamaia-1 foto-concert-hi-q-mamaia-4 foto-concert-hi-q-mamaia-5 foto-concert-hi-q-mamaia-9 foto-concert-hi-q-mamaia-11 foto-concert-hi-q-mamaia-12 foto-concert-hi-q-mamaia-13 foto-concert-hi-q-mamaia-16 foto-concert-hi-q-mamaia-17 foto-concert-hi-q-mamaia-18 foto-concert-hi-q-mamaia-21 foto-concert-hi-q-mamaia-22 foto-concert-hi-q-mamaia-23 foto-concert-hi-q-mamaia-26 foto-concert-hi-q-mamaia-27 foto-concert-hi-q-mamaia-30 foto-concert-hi-q-mamaia-31 foto-concert-hi-q-mamaia-32 foto-concert-hi-q-mamaia-34 foto-concert-hi-q-mamaia-35 foto-concert-hi-q-mamaia-36 foto-concert-hi-q-mamaia-37 foto-concert-hi-q-mamaia-38 foto-concert-hi-q-mamaia-39 foto-concert-hi-q-mamaia-42 foto-concert-hi-q-mamaia-45 foto-concert-hi-q-mamaia-47 foto-concert-hi-q-mamaia-48 foto-concert-hi-q-mamaia-50 foto-concert-hi-q-mamaia-51 foto-concert-hi-q-mamaia-52 foto-concert-hi-q-mamaia-53 foto-concert-hi-q-mamaia-54

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *