Fotoreportaj: Antrenamente din spatele junioarelor campioane

UPDATE: Au reușit să ajungă la competiție și au luat deja un aur la categoria 9-11 ani. Yey! Felicitări!!! Le puteți vedea aici.

Acum o lună am participat la un antrenament de trei ore al gimnastelor junioare care duc numele României mai departe. Mai exact, o parte dintre fetele pe care le veți vedea în fotografii sunt deja multiple campioane naționale la categoria lor, participând totodată și la competiții internaționale.

Am petrecut așadar trei ore fotografiind un antrenament de-al lor. Înainte să înceapă antrenamentul am aflat care-i programul zilnic al lor. De luni până sâmbătă ele se trezesc la 6 dimineața pornind pe la 7 spre școală. Stau până după prânz la școală, iar apoi urmează antrenamentele zilnice de 3-4 ore. Mai petrec o oră pe drum și ajung acasă pe la 6-7 după-masa. Mai mănâncă ceva, își mai fac temele și cam gata, a trecut ziua.

Nu-i deloc ușor să îți impui stilul ăsta de la vârste atât de mici. Ele au între 9 și 11 ani. Să ai un așa program la vârsta asta înseamnă să fii foarte disciplinat cu tine și foarte dedicat. Iar tot programul acesta se reia iar și iar timp de 6 zile pe săptămână. Nu-i ușor.

antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-3

Dar e frumos, mai ales atunci când îți reprezinți țara la competiții. Când auzi imnul țării tale cântându-se. Sunt momente frumoase, momente care-ți răsplătesc toată munca pe care o depui.

Acum de exemplu, ele se pregătesc pentru competiția BOROVETS CUP AEROBICS OPEN 2014 din luna mai, un concurs de Cupă Mondială, unde vor participa cei mai buni gimnaști din 25 de țări. Scopul lor e să ajungă acolo și să ne facă mândrii de ele. Singura problemă este cea a banilor.

Echipa formată din șase gimnaste are nevoie de un sponsor pentru asigurarea taxei de participare și plata cazării pentru cele patru zile de concurs. Dacă doriți să le ajutați să-și atingă țelul scrieți-i lui Chinezu – chinezu@chinezu.eu – iar în schimbul susținerii echipei vom oferi advertoriale și bannere pe bloguri și site-uri din rețeaua Kooperativa 2.0.

Cele șase junioare gimnaste sunt Claudia, Catinca, Miruna, Maria, Ruxandra și Ioana. Așa cum ziceam, au între 9 și 11 ani, iar visul lor este să devină mari campioane. Dar haideți să vedeți cum se prezintă chiar ele.

antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-79

„Mă numesc Claudia Ristea. Sunt bucuroasă, deoarece în curând voi împlini 9 ani şi voi putea participa la concursurile internationale de gimnastica. Pentru asta mă pregătesc de trei ani.”

„Sunt Catinca Geamanu, am 10 ani şi multă energie. Chiar daca este greu, fac gimnastică de performanţă şi incerc să fiu foarte bună atât în sala de antrenament, cât şi la şcoală.”

„Sunt Miruna Iordache,am 10 ani şi am descoperit că imi place foarte mult gimnastica şi echipa în care sunt,din cadrul UNEFS Bucuresti.”

„Ma numesc Maria Neacsu , am 10 ani şi mă antrenez în fiecare zi alaturi de colegele mele.”

„Sunt Ruxandra Grigoriu, am 11 ani , fac gimnastică de performanţă de 4 ani, dar am rezultate foarte bune si la scoala.”

”Sunt Ioana Chelu şi voi implini 11 ani chiar în ziua concursului. Imi doresc ca în acea zi să câstig şi să mă bucur de două ori. Eu şi Ruxandra suntem duble campioane naţionale în 2013, deoarece am obţinut medalii de aur în proba de trio şi în proba de grup. Miruna este si ea campioana nationala in 2013 in proba de grup.În 2012 suntem campioane naţionale în proba de grup şi vicecampioane nationale în proba de trio. Avem câte 7 medalii de aur şi 2 medalii de argint obţinute în concursuri naţionale.”

Cred cu tărie că ele merită tot sprijinul de care au nevoie. Și mi-ar părea tare, tare rău ca ele să nu poată participa la o competiție din cauza banilor. Ar fi păcat. Mare păcat.

Și acum să vă povestesc puțin din cum s-a desfășurat antrenamentul lor. Întâi a început totul cu o încălzire generală. Încălzire în termenul lor, că probabil mulți dintre noi n-am mai trece la etapa următoare dacă am face exercițiile pe care le-au făcut ele deja de la început.

antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-1 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-5

Totul se face foarte, foarte riguros și atent. Sincronizarea e unul dintre cele mai importante detalii, motiv pentru care ele trebuie să fie în permanență atente în jurul lor. Iar, expresia feței este extrem de importantă. La final după o serie de elemente legate trebuie să privești spre public și să ai o expresie senină, chiar dacă exercițiul acela ți-a luat și ultimul suflu de are.

antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-8 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-16 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-15 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-11

Antrenamentul a continuat cu exerciții individuale și apoi legate, repetând pentru competițiile în echipe. Nu vreau să vă spun cum se auzea totul la antrenament. Sala în care se antrenau avea podeaua din lemn, iar în continuu se auzea de parcă ar bate cineva foarte tare în el. Iar asta pentru că ele făceau tot felul de sărituri și aterizau pe lemnul ăla dur fără nicio problemă. Se auzea cum se lovește corpul de lemn. Se auzea tare. Îmi era milă și îmi venea să le întreb dacă sunt bine, dacă nu le doare. Și le-am întrebat, la care îmi răspund două dintre ele foarte vesele:

Ei, avem doar oasele făcute praf, dar în rest suntem bine.”

Cam despre asta-i vorba în tot ce fac ele. Dacă au avut puterea să zică „dar în rest suntem bine” înseamnă că au acel ceva care-i motivează să meargă mai departe. Înseamnă că le place și sunt dedicate.

Și acum să le vedem în fotografii pe junioare. Prin cadre îi veți vedea pe Bogdan, singurul băiat din acest lot, și pe Lorena, cea mai mică dintre fete, având doar 6 ani.

antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-19 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-80 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-75 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-66 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-64 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-63 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-57 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-52 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-51 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-50 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-45 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-39 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-34 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-31 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-27 antrenamentele-din-spatele-campioanelor-junioare-lr-22

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *