Provocarea unei gărzi de noapte pe ambulanță

Era 19:30 când intram în Microstația de ambulanțe a sectorului 5. De la ora 20 urma să încep garda de noapte alături de Dr. George Carniciu, asist. Tomița Jianu și ambulanțierul Florin Popescu. E vorba de a patra gardă din proiectul început acum un an: seria de fotoreportaje care documentează activitatea echipajului de pe ambulanță – vezi fotoreportajele publicate după prima, a doua și a treia gardă.

—

Poate că vă veți întreba de ce am ales să fac mai multe gărzi alături de același echipaj. Și eu m-am întrebat același lucru de curând, gândindu-mă la cum ar trebui să contui proiectul. Iar răspunsul mi l-am oferit imediat. Primul motiv ar fi că echipajul de care vorbeam mai sus este, din punctul meu de vedere, un model în ceea ce privește medicina de urgență, pornind de la empatizarea cu pacientul și pregătirea medicală. Al doilea motiv ar fi că lucrând deja pe mai multe gărzi am învățat cum să ne coordonăm. De fapt cum să mă coordonez eu în funcție de ei. Nu prea-i loc de încurcătură inutilă în situații în care secundele fac diferența.

Iar fotografiatul în casele oamenilor sau pe stradă în astfel de situații sunt convins că nu-i lucrul pe care ți-l dorești să-l vezi ca pacient. Motiv pentru care e extrem de important ca toți să ne sincronizăm în așa fel încât fotografiile pe care le fac să nu aducă un stres ori un deranj pacientului sau familiei acestuia și, în același timp, trebuie ca eu să nu încurc atunci când fac treaba asta. Și cred că lucrul acesta nu se poate face decât printr-o legătură creată în timp cu echipajul de pe ambulanță.

—

Garda, așa cum ziceam, am început-o după ora 20. Ambulanța 500, ca de obicei, urma să ne poarte la cazuri condusă de Florin. Dacă dățile trecute a fost necesară verificarea ambulanței în totalitate de echipajul nostru, de această dată, venind direct de la caz cu echipajul din tura precedentă, procedura a fost făcută de ei.

Nu a trecut apoi mult timp până să primim primul caz. Bărbat de 67 de ani acuza dureri în piept. Era diagnosticat cu mielom multiplu, o formă malignă de cancer a măduvei osoase, și avea probleme cardiace. Firea colerică nu este nici ea de partea lui, motiv pentru care pulsul și tensiunea ajung de multe ori să fluctueze rapid, în funcție de starea sa.

Situația se repeta și aseară, revenindu-și totuși destul de rapid. Dr. Carniciu i-a recomandat un nou consult la cardiolog, fiind necesară o evaluare mai amănunțită pentru depistarea cauzei acestor acte care, uneori, „se simt așa, ca un preinfarct. Mă ia durere de-aici din piept și mi se duce până-n mâini”, cum zicea pacientul, domnul M., fost cadru militar care, mergând la spitalul instituției a dat de foști colegi care „după ce ieși din sistem nimeni nu-și mai amintește de tine”.

„Am o mână de pastile de luat și cred că alea de inimă nu se prea leagă cu astea de mielom. Și mai tre’ să fiu atent și la ficat. Da’ am încredere în soția mea. Îmi dă în fiecare dimineață să beau de-alea… ceai de sfeclă roșie crudă și alte nebuneli”, povestește domnul M.

„Dar să știți că nu sunt nebuneli deloc. Alea vă ajută ficatul să rămână bine chiar și cu atâtea pastile care pe acolo trec și bineînțeles că îl afectează”, spune Dr. Carniciu.

„Mă chinui eu să le beau, mă țin de nas, le dau peste cap și gata. Ce, când era vorba de băut altceva cum puteam? Așa pot și cu astea”, continuă pacientul.

—

Nu a fost nevoie să fie transportat la spital, așa că după finalizarea actelor „am dat liber”. Câteva minute mai târziu următorul caz ne duce la un bărbat de 63 de ani, fără probleme medicale cunoscute, și care acuza o scădere bruscă de tensiune și transpirație abundentă.

Pornind spre caz aflu de la echipaj că în astfel de situații cel mai bine e să te întinzi și să ai picioarele puse mai sus de nivelul capului. Astfel circulația sângelui rămâne în „parametri” în cap și nu îți pierzi conștiența. Și stai așa până primești ajutor, pentru că altfel riști să leșini și, ca să fie necazul și mai mare, să te lovești de ceva și cine știe ce se mai poate întâmpla.

Ajungem la caz și aflăm că toată treaba asta s-a întâmplat nu cu mult timp în urmă. Venise în vizită la nepoți, mâncase, băuse un pahar de vin, era bucuros că nepoata lui l-a tuns, iar apoi, dintr-o dată, a început să transpire puternic, să se simtă slăbit, iar la final să verse.

Asist. Jianu i-a administrat o perfuzie care să îi mai ridice tensiunea, cu recomandarea ca în următorea oră să nu se ridice din pat și să stea întins. Dr. Carniciu a continuat cu recomandarea unui control mai amănunțit, încurajându-l pe pacient că această situație i se poate întâmpla oricui și oricând din mai multe motive, tot mai posibile în ritmul pe care-l avem: nemâncat, oboseală și așa mai departe.

Plecăm și de aici cu pacientul stabilizat, fără nevoia de transport la spital.

—

Nu trece mult timp și primim următorul caz. Copil de 4 ani cu febră destul de mare. În perioada asta sunt tot felul de epidemii de viroze care îi îmbolnăvesc rapid pe juniori. Eroul nostru, vioi din cale-afară, avea febră de 39 de grade. N-ai zice după cum se comporta.

„Cățeluș cu păru’ creț fură rața din coteț. El se jură că nu fură, dar l-am prins cu rața-n gură.”, striga juniorul către noi în timp ce sărea pe pat dintr-o parte în alta.

„Domnule doctor, ce să facem cu el? Să mergem la spital? Parcă dintr-o dată a dat ochii peste cap și de asta am sunat la salvare.”, întreabă îngrijorat tatăl copilului.

Situația era așa din cauza febrei, iar antibioticele nu avuseseră timp să-și facă efectul. Abia fusese administrată o doză, iar efectele vizibile apar după 2, 3 sau chiar 4 doze de antibiotic. Întrebându-se în continuare dacă e nevoie să mai meargă la spital pentru analize, Dr. Carniciu le spune părinților că nu este cazul și că mai rău i-ar putea face pentru că acolo se poate întâlni cu alți oameni bolnavi, să ia virusul în alte forme și așa mai departe.

Acum era vorba de o răceal mai puternică, dar la care juniorul făcea față cu brio, ba chiar era vioi, energic și cu chef de joacă.

„Nu mai lâde de mine!”, striga la un moment dat către fratele lui care se uita amuzant la el în timp ce asist. Jianu îi lua temperatura.

—

Se pare că n-a fost până acum garda transporturilor la spital. Nici nu avea să fie, mai ales că următorul caz nu a avut un final fericit.

Ni se spune în stație că trebuie să ajungem la o doamnă de 94 de ani aflată în SCR – stop cardio respirator, măsurile de resuscitare fiind deja începute de un echipaj de paramedici ajunși din apropiere la fața locului. Nu au trecut mai mult de 3-4 minute și ajunsesem și noi la pacientă.

Doamna era întinsă pe jos, acoperită pe jumătate cu o pătură, iar unul dintre paramedici efectua compresiile toracice pentru reluarea ritmului cardiac.

Ei efectuau aceste manevre de resuscitare, iar șansele ca doamna să își mai revină erau deja minime. A fost predată continuarea procedurii de către echipajul nostru de pe ambulanță, Dr. Carniciu și Asist. Jianu intubând-o pe doamnă, administrându-i substanțe prin perfuzie care ar fi trebuit să ajute repornirea inimii, și continuând compresiile toracice.

„Am găsit-o în baie, în cadă, cu capul sub apă. Avea și niște vânătăi pe față, spunea că s-a lovit la lift. Ea mai dădea mâncare la câinii de-afară și mergea singură în fiecare seară. Nu voia să o însoțesc. Zicea că se descucă singură.”, spunea fiica ei în timp ce se efectuau manevrele de resuscitare.

Trec alte 10 minute și deja se făcuse mai bine de jumătate de oră de la întâmplarea evenimentului și intrarea în SCR, motiv pentru care Dr. Carniciu a declarat decesul. Dat fiind că pacienta a fost găsită cu echimoze (vânătăi) pe față, a fost necesară chemarea unui echipaj de poliție, iar apoi a unui de medicină legală pentru stabilirea ordinii în care s-au întâmplat evenimentele și lămurirea oricăror urme de suspiciune.

—

Acesta avea să fie și ultimul caz al nopții pentru că de îndată ce „ne-am dat liberi”, Dr. Carniciu este anunțat că trebuie să treacă la coordonare (în dispecerat – să răspundă de repartizarea cazurilor pe ambulanțe în ordinea priorităților), motiv pentru care ne întoarcem la Micro 5. Trecuse cu mult de miezul nopții, iar Dr. Carniciu trebuia să se odihnească măcar o oră înainte să intre la 4 dimineața în dispecerat, până la 8 când avea să se termine garda.

Echipajul nostru s-a transformat dintr-unul de ambulanță C (doctor + asistent + ambulanțier), într-unul de ambulanță B (asistent + ambulanțier). Noi ne-am reluat pozițiile și așteptam următorul caz. Și așa am început să aflu care este de fapt provocarea unei gărzi de noapte pe ambulanță.

Pe timp de noapte cazurile sunt mai puțin numeroase decât pe timp de zi, numărul de ambulanțe de pe teren reușind să acopere cu brio solicitările. Astfel că între anumite intervale orare ale nopții solicitările se întâmplă să vină destul de rar până la ieșirea din gardă.

Ei bine, provocarea e să reziști pe toată perioada asta în care practic nu ai nimic de făcut, dar în care tu trebuie să fii oricând pregătit pentru ce o să urmeze. Cafelele îți sunt prietene, iar timpul de așteptare devine spațiu pentru povestit despre cazuri, experiențe și așa mai departe.

„Deși toată ziua vorbim despre asta pe ambulanță, și când avem momente „libere”, ca acum, tot despre asta vorbim. Cred că pentru că suntem „virusați” cu pasiunea pentru medicina de urgență.”, îmi spune asist. Jianu spre dimineață.

Și așa trec momentele astea. Cafele, povești, amintiri care te țin treaz, dacă nu alert, pentru că oricât de puternic ai fi oboseala ajunge să își spună cuvântul. Iar pentru simplul fapt că afară e întuneric corpul e obișnuit să reacționeze în așa fel încât să-ți inducă starea asta, oricât de odihnit ai fi.

La un moment dat, întorcându-ne la Micro 5, am avut și doi musafiri pe la 3 dimineața. Doi căței care tot vin noaptea, „de 2 săptămâni”, din ce-mi spune paznicul.

„Dumneavoastră ce faceți acum? Vă uitați cumva la meciul Simonei Halep?”, îl întreb pe domn.

„Da, l-am văzut acasă în direct, dar vreau să o mai văd o dată pe Simona cum câștigă.”, îmi spune fericit.

Provocarea asta este. Să rămâi treaz și pe fază. Să poți fi capabil oricând să intervii indiferent despre ce e vorba. Nu ai timp de dezmeticire când trebuie să ajungi în câteva minute la caz. Mai ales când viața unui om depinde de tine. Dacă pe timp de zi lumina te mai încurajează, pe timp de noapte doar cei din jur îți sunt sprijin, asta dacă mai sunt alte echipaje în microstație ori acolo unde ești pe teren.

Despre asta a fost garda de azi noapte. Și cu ocazia aceasta am înțeles și mai bine că eforturile medicilor de pe ambulanțe nu se rezumă doar la intervenția din timpul cazului. Ci multe dintre ele fac parte din ce se întâmplă înainte, apoi și între cazuri.