Ghid de fotografie: Filtrele foto

Cu siguranţă fiecare fotograf a simţit măcar odată nevoia de a aduce un plus de creativitate fototgrafiilor pentru a obţine rezultate cât mai originale şi diferite faţă de restul deja existente. Creativitatea, cu siguranţă, este conturată de cel ce se află în spatele aparatului, însă poate fi “îmbogăţită” şi de diverse accesorii ce ce vor oferi un plus fotografiei obţinute.

Unele dintre accesoriile ideale pentru diverse tipuri de fotografii sunt indispensabilele filtre. Cu ajutorul filtrelor foto veţi putea fie compensa cu uşurinţă expunerea din planul superior/inferior, fie schimba temperatura de culoare, fie mări contrastul şi elimina reflexiile, fie scădea distanţa minimă de focalizare şi chiar proteja senzorul de radiaţiile solare.

Pe lângă aceste categorii de efecte realizate de diverse filtre sunt prezente şi cele două mari cateogrii în funcţie de modul în care se ataşează pe obiectiv. Prima categorie, cea mai des întâlnită, este cea a filtrelor ce se înfiletează pe filet. Acest lucru se poate realiza foarte uşor nefiind necesare alte accesorii pentru montare.

Cea de a doua categorie este cea a filtrelor cu sistem Cokin. Acest sistem este alcătuit din trei piese: inelul ce se montează pe obiectiv, suportul filtrelor ce se montează pe inel şi filtrul în sine. Avantajul utilizării acestui sistem constă în utilizarea aceluiaş filtru pe mai multe obiective, fiind necesar doar un inel pentru modificarea diametrului.

În continuarea acestui ghid voi prezenta rolul fiecărui filtru foto şi voi explica situaţiile în care respectivul filtru va trebui folosit, creând un tipar ce va putea fi utilizat pentru fiecare gen fotografic.

1. Filtrele UV/ Skylight:

Filtrele UV/ Skylight sunt utilizare în mare parte pentru înlăturarea radiaţilor solare şi obţinerea unui peisaj clar, fără “ceaţa” specifică ce se regăseşte fie la munte, fie la mare. Datorită acestui lucru efectele acestor filtre sunt evidente în cazul în care se folosesc la înălţimi de peste 1000m sau pe litoral unde radiaţile solare sunt foarte puternice.

Aceste două tipuri de filtre au şi rol protector fiind blocate razele UV în “drumul” către senzor, asigurând o durată de funcţionare mult mai lungă decât în caz contrar. Pe lângă protejarea senzorului aceste două tipuri de filtre pot fi folosite şi pentru protejarea lentilei frontale a obiectivului în cazul realizării divereselor accidente.

Este important însă să alegeţi un filtru UV/ Skylight de calitate căci în caz contrar efectul va fi aproape invizibil şi rolul protector se va transforma într-unul dăunător fiind intensificate toate razele UV ce pătrund pe senzor.

2. Filtrele de polarizare:

Filtrele de polarizare se împart în două mari categorii, cele de polarizare liniară şi cele de polarizare circulară. Filtrele de polarizare liniară (L-PL) sunt utilizate în special pentru eliminarea reflexiilor de pe suprafeţele nemetalice şi pentru intensificarea contrastului şi a saturaţiei culorilor. Utilizarea acestor filtre poate afecta însă sistemul de focalizare al aparaturlui, fiind modificate zonele cu contrast ridicat.

Filtrele de polarizare circulară (C-PL) sunt utilizare tot pentru eliminarea reflexilor de pe suprafeţe însă diferenţa majoră este compatibilitate cu sistemul de focus. Acestea însă au efect şi asupra suprafeţelor lucioase precum lacuri şi râuri, obţinând astfel fotografii mult mai reuşite datorită eliminării reflexilor de la nivelul apei.

În general ambele tipuri de filtre de polarizare se folosesc în cazul fotografierii prin sticlă sau a diverselor suprafeţe lucioase, eliminându-se aproape în totalitate reflexiile, intensificându-se contrasul şi saturaţia culorilor.

3. Filtrele graduale:

Filtrele graduale sunt definite de o diferenţă a suprafeţei superioare de cea inferioară, diferenţă ce este utilizată pentru compensarea expunerii creându-se astfel o lumină uniformă în tot cadrul fotografiei. Filtrele graduale se împart în mai multe categorii, precum cele colorate şi cele neutre.(nuanţe de gri)

Filtrele graduale colorate se utilizează în special în cazul realizării peisajelor şi a diverselor fotografii cu model în care lumina de pe fundal este foarte puternică iar cea din prim-plan slabă. În cazul în care aceste filtre sunt folosite pentru peisaje veţi obţine fotografii originale, diferite, ce vor ieşi din natural realului.

Filtrele graduale ND (cu nuanţe de gri) sunt folosite doar pentru compensarea expunerii şi pentru întunecarea unei anumite suprafeţe din cadru, fie cea superioară fie cea inferioară. Aceste filtre pot avea diferite intensităţi putând fi adaptate la foarte multe situaţii. De exemplu cele cu intensitate scăzută pot fi folosite pentru micile diferenţe între planul superior şi cel inferior iar cele cu intensitate ridicată pot fi folosite în cazul realizării peisajelor în care soarele este prezent în cadru.

4. Filtrele close-up:

Filtrele close-up sunt utilizate pentru micşorarea distanţei minime de focus, permiţându-vă să va apropriaţi mult mai mult de obiectul/ insecta fotografiat/ă, obţinând astfel un raport de mărire mult mai ridicat.

Avantajul utilizării acest filtre este din punct de vedere financiar, preţul unui filtru close-up fiind mult mai mic decât cel  al unui obiectiv macro. Dezavantajul este însă scăderea calităţii fotografiilor rezultate şi a câmpului de profunzime, fiind necesară o închidere puternică a diafragmei pentru a menţine tot obiectul în focus.

În cazul în care doriţi să achiziţionaţi un filtru close-up este important să alegeţi unul de calitate cu mai multe straturi tratate special pentru evitarea flare-ului şi a aberaţiilor cromatice.

5. Filtrele neutre (ND):

Filtrel ND (densitate neutră) sunt utilizare pentru scăderea luminii din anumite zone ale fotografie sau de pe toată suprafaţa acesteia. Filtrel ND se împart în două categorii, cele graduale şi cele uniforme.

Filtre ND graduale sunt utilizate în cazul fotografiilor în care lumina din planul superior este mult mai puternică decât cea din planul inferior, compensându-se astfel timpul de expunere, obţinând o fotografie cu o lumină uniformă.

Filtrele ND uniforme se folosesc pentru scăderea luminii din întreg cadrul obţinând astfel timpi de expunere mult mai lungi chiar şi pe timp de zi. Aceste filtre pot avea diferite intensităţi; de exmplu filtrele ND4 reduc transmisia luminii cu 2 stopuri, filtrele ND8 reduc cu 3 trepte iar cele ND2 cu 1 stop.

Filtrele ND sunt utilizate şi în cazul în care doriţi să obţineţi un câmp de profunzime mult mai mare în condiţii de lumină puternică, filtrul scăzând astfel lumina din întreg cadrul.

6. Filtrele pentru efecte speciale:

Filtrele pentru efecte speciale sunt cele ce asigură diverse modificări ale fotografiei iniţiale încă din momentul declanşării nefiind necesară o postprocesare pentru obţinerea aceluiaşi efecte.

Printre filtrele pt. efecte speciale sunt cele de difuzie (scad contrastul şi claritatea), cross screen (transformă luminile în forme stelare), pastel (pentru creşterea saturaţiei culorilor), colorate (modificarea temperaturii de culoare), radial zoom (imită efectul unui obiectiv lensbaby), infrared (sunt filtrate toate razele şi păstrate doar cele infraroşii) şi multe altele ce vă pot scuti de postprocesare.

Este imporant însă să ţineţi cont că fiecare filtru în plus pe obiectiv este un minus în privinţa calităţii, de aceea trebuie să aveţi mare grijă în cazul în care doriţi să achiziţionaţi mai multe filtre. Când alegeţi un filtru ţineţi cont de diametrul obiectivului şi de faptul că fiecare filtru va scădea cantitatea de lumină ce pătrunde pe senzor.

* credit foto: f64.ro

6 comments
  1. @zmenta, aveam ghidul asta scris de mai bine de o saptamana insa nu gasisem momentul prielnic de a-l publica. 🙂 Asa e, se pare ca s-a nimerit cu ceea ce m-ai intrebat ieri despre un filtru UV. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *