Încet, încet descopăr Bucureștiul

Photosetup

De fiecare dată când merg fie cu vreun autobuz, fie pe jos, fie cu taxi-ul, fie cu mașina prin București, mă uit peste tot în jur, foarte atent, să-mi iau repere, să cunosc zonele, să descopăr locuril pe care nu le știam și care, cândva, s-ar putea să îmi fie utile. Ei, așa a fost și cu descoperirea pe care am făcut-o săptămâna trecută. Descoperire voită, de această dată, dar totuși descoperire pentru că era o zonă pe care nu o prea cunoscusem până atunci, deși era foarte aproape de locul în care stau.

Așa s-a întamplat săptămâna trecută când, dorind să mă interesez de un obiectiv și alte accesorii, am ajuns la sediul Photosetup. Până acum cunoșteam ce înseamnă Photosetup doar prin intermediul site-ului (magazinului on-line lansat anul acesta) și celor câteva mailuri schimbate pentru achiziționarea anumitor produse. Acum însă, am avut ocazia sa descopăr ca au show-room frumos și bogat in marfă, vreo 3 depozite din care distribuie produse produse foto catre alte magazine foto de la noi și nu în ultimul rand, sa descopăr niște oameni deosebit de prietenoși si profesioniști în tot ce fac.

Interesant e că până la începutul acestui an Photosetup se axa în special pe rețeaua de distribuție catre magazinele foto si doar din ianuarie au deschis porțile catre clientul final. Și fac acest lucru într-un mod care nu poate decât să te încânte! Să vă dau un exemplu. Fusesem în vară la un control oftalmologic și, dintr-o discuție la alta, am aflat că și doctorul e pasionat de fotografia și tocmai își căuta un aparat pe care să îl cumpere. Fix în acea perioadă apăruseră câteva kit-uri tare simpatice cu Nikon D3200, motiv pentru care i-am recomandat unul dintre ele.

A fost încântat de ofertă, dar neavând timp și internetul la indemână, m-am oferit eu să îl ajut. I-am făcut o mare surpriză când kit-ul i-a ajuns a doua zi datorită promtitudinii de care au dat dovadă cei de la Photosetup. Să vă dau un alt exemplu de grija fata de clienti: de la plasarea comenzii in timpul orelor de program, dureaza 5 minute și clienții sunt contactati telefonic pentru confirmare. Dupa aceea, departamentul de logistica se îngrijește de toate procedurile, iar la livrare, clienții primesc un mesaj de confirmare a livrarii cu numarul de AWB (documentul de transport), asa incat sa fie in permanenta informati.

Am aflat ca acest lucru bine pus la punct al livrarilor, se datoreaza experientei de peste 14 ani pe care o are firma ‘’mama’’ (Simus Trading) in distributia echipamentelor foto. L-am cunoscut astfel si pe Adi cel responsabl cu logistica. Este cel care se asigura ca toate coletele ajung in siguranat si ambalate corect la clienti. Tot despre grija fata de clienti discutam cu directorul de marketing Valeria Galea, care imi povestea de programul de bonificatii acordat acestora. De exemplu, stiati ca la prima comandă online se acorda o reducere de 10% (sigur, exista niste conditii de utilizare mentionate pe site)?

De asemenea, despre statutul Memebership Card Discount acordat clientilor, sau punctele bonus acordate la fiecare cumparatura on-line si transformate in discount la cele ulterioare, sunt bonificatii care conteaza foarte mult pentru clienti. Bun, să revin la ce vă ziceam la inceput. Mi-a plăcut mult ce am vazut in show-room si că am reușit să testez ce am vrut și, apoi, când mă uitam așa, în mare, la restul accesoriilor, mi-am dat seama cât de mult contează să te poată ajuta o persoană competenta, cu experienta, cu timp si dedicatie pentru client si să îți explice tot ce ai nevoie sa stii, fara sa te simti pus pe fuga sau obligat sa cumperi ceva, doar pentru ca-i ocupi timpul. Am văzut peste 20 de modele de trepiede si capete de trepied expuse, iar fiecare are povestea lui.

Sunt modele pe care poate in alte magazine nu le gasesti. Partea frumoasă e că angajații sunt simpatici stau oricât e nevoie pentru a-ți explica. Ceea ce este foarte important de retinut este ca fiecare model expus, este doar pentru show-room si demonstratii, deaorece din fiecare model exista stocuri suficiente asa incat clientii primesc intotdeauna produse noi. Sigur, sunt cateva produse expuse in show-room care sunt destinate vanzarii, dar am inteles ca sunt incluse intr-o rubrica speciala pe site numita Open Box. Produselel am observat ca sunt absolut noi, dar pentru ca sunt expuse, au discount-uri de pana la 30%.

Pe scurt, ce mi-a placut? Atmosfera intima si prietenoasa; multe produse pe stoc pentru livare; multe produse in show-room pentru testare, in tihna; angajati bine pregatiti; grija fata de clienti si amablitatea cu care raspund anagajatii solicitarilor. Voi lăsa imaginile să vorbească despre ce înseamnă showroom-ul Photosetup (țineți cont că puteți testa orice produs, iar produsele expuse nu sunt reambalate pt. vânzare). Și am profitand de ocazie, ca sunt acolo, le-am cerut voie să mă furișez intr-unul din depozitele din sediu ,pentru a face cateva fotografii., pentru ca din cate am intels, depozitul mare este undeva pe autostrada București – Pitesti, asa ca acolo, poate cu alta ocazie . În caz că nu sunteți familiarizați, Photosetup este o marca inregistrata a firmei Simus Tarding, reprezentand in România produsele Manfrotto, Kata, National Geographic, Gitzo, B+W, Sigma și multe alte branduri de accesorii pe care le puteți găsi pe site-ul lor. :- )

Photosetup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *