O amintire minunată cu îngerul tău

Poveste cu îngeri

Băieții de la Foto Union ne-au încântat în ultimii ani cu proiecte menite să ajungă la sufletul fiecăruia. Au fost portret de femeie, de familie, de blogger, de copil și așa mai departe. Fiecare ajungea exact acolo unde trebuia, adică la inima ta. Ei bine, acest lucru se repetă și de această dată.

Pentru toți cei care au un copil, pentru toți cei care suntem copii părinților noștri, știm cât de mult însemnăm fiecare, unul pentru altul. Astfel, pe 24 şi 25 noiembrie, Foto Union, împreună cu Dacia Plant şi Asociaţia ROI, vă invită la o sesiune de fotografie publică dedicată copiilor înre 4 şi 14 ani.

Vă puteți duce micii îngerași acolo și să plecați cu o fotografie pe care sigur nu o veți lăsa acolo, undeva, să se pună praful pe ea. Și sunt convins că acum, în preajma sărbătorilor, astfel de amintiri pot fi cadoul perfect pentru cei dragi. Până la urmă asta e tot ceea ce contează în viață. Surprinderea unei clipe, a unui moment, a unei expresii dintr-o perioadă a vieții. De preferat ar fi să facem acest lucru de fiecare dată când putem. :- )

Poveste cu îngeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *