O lume-n alb şi negru

Trăind într-o lume în care imaginea oricărui lucru, oricărei persoane viagra buy viagra online este transpusă în două culori, alb şi negru, ajungem a fi conduşi de nişte principii radicale, observând doar bunul şi răul, neexistând nicio stare intermediară. Această ideologie, acest contur monocrom al vieţii este reprezentat chiar de asprul destin care are a decide orice mişcare, orice gând, transformându-ne în nişte “fiinţe mecanizate”, controlate de acest unic lucru.

Fiind victima unui astfel de sistem unde totul este perceput ca un simplu concept vag conurat, încadrat strict la marginea celor două ideologii, ajungi a te transpune în situaţii rare, având de ales doar între două simple lucruri, bine şi rău, alb şi negru…


10 comments
  1. frumoase poze. ca și dihotomia :). ajung pentru prima dată pe aici, însă îmi place, iar secțiunea de „Ghid” este foarte utilă. numai bine

  2. Permite-mi să te contrazic! Alb şi negru nu sunt culori. Sunt doar diferenţe de luminozitate.

    În altă ordine de idei, ce postezi tu pe acest blog este foarte frumos şi bine făcut. Succes în continuare! 🙂

  3. Da, ai dreptate, dar mă gândeam că din moment ce ai scris şi nişte ghiduri pentru cei interesaţi de fotografie, s-ar putea să intre şi persoane care vor să se iniţieze în acest domeniu şi citind articolul să îşi formeze păreri greşite despre acest subiect.

    1. Ai mare dreptate, însă aşa a fost să fie. Oricum, mă gândesc ca majoritatea au cunoştinţele primare în “domeniul” culorilor, încât să-şi dea seama de acest lucru. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *