Până să reușești, trudești!

Întotdeauna mi-a plăcut să aflu poveștile oamenilor care au reușit să-și îndeplinească visul. Să devină cine au vrut ei să devină, să-și atingă țelul și să fie fericiți de ei însuși. De asta am fost tare bucuros să urmăresc al treilea episod al seriei „Într-o zi o să fiu chef”, pusă la cale de Staropramen.

Îmi aduc aminte că pe Chef Foa l-am cunoscut în urmă cu aproape un an, la ceva vreme după ce se deschidea Stradale, restaurantul la care știam că gătește. Recunosc că pe atunci credeam că sunt doar momente scurte în care Foa mai apucă să ajungă și acolo în bucătărie. Îmi imaginam că timpul nu-i cel mai bun prieten al lui.

Mi-am schimbat rapid gândurile când, după ce am mai ajuns întâmplător la Stradale de câteva ori, l-am văzut pe Foa împreună cu întreaga echipă, gătind și servind oamenii la orele prânzului, când inevitabil sunt pregătite câteva sute bune de porții. Sau sute de porții bune. 🙂

Și nu s-a întâmplat asta o dată, ci ori de câte ori am ajuns acolo. Iar asta mi se pare dovada cea mai bună a faptului că el – împreună cu toți oamenii din echipa pe care și-a creat-o – iubește într-un mod sincer ce face. Iar el nu se oprește la atât. În fiecare vineri, la prânz, are o sesiune dedicată de live-cooking la restaurant, iar lunea dimineața pregătește cafeaua – o altă pasiune de a lui – pentru cei care vor să-și înceapă bine săptămâna și să-și ia doza de energie.

Atât atunci, cât și acum când am pregătit fotografiile de making-of și vizualul noii campanii Staropramen, am simțit în modul în care povestea despre bucătărie exact pasiunea pe care o descriam mai sus. Partea cea mai bună, în schimb, e că dă din vibe-ul ăsta și celor din jur, celor din echipă, ori altor oameni cu care lucrează.

Claudia Sima, câștigătoarea locului al III-lea la MasterChef, este în echipa lui de 3 luni de zile în cadrul internship-ului primit ca premiu. De 3 luni de zile, în aproape fiecare zi din săptămână, lucrează cu întreaga echipă să pregătească preparatele de la Stradale, să le servească oamenilor, dar și să închege meniuri întregi pentru evenimente speciale care deservesc uneori sute, poate chiar mii de oameni.

Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 22 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 1 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 2 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 3 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 4 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 5 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 6 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 7 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 8 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 9 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 10 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 11 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 12 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 13 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 14 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 15 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 16 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 17 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 18 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 19 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 20 Într-o zi o să fiu chef - Până reușești, trudești! 21

Unii ar zice: „Cum? Atât de sus la MasterChef și acum lucrează și servește în bucătărie?” Dar așa cum spunea și Claudia într-un episod anterior, acesta-i probabil cel mai important premiu. Lucrând în bucătărie, vorbind cu oamenii, adaptându-te la tot felul de situații limită descoperi cât de bun ești și devii din ce în ce mai performant pe zi ce trece. Și nu-i ușor să ai puterea să lucrezi sub presiune și să ai o așa responsabilitate. Dar doar așa – prin provocări – reușești!

Vă invit să urmăriți clipul, al treilea episod al seriei. Până reușești, trudești!

2 comments
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *