Vă rog să vă uitați la fotografii în ordinea în care sunt atașate. Cititând întâi textul și apoi vizualizând fotografia respectivă.
E soare. E același soare care era și în urmă cu 100 de ani. E același soare din perioada în care Ion I.C. Brătianu era inginer și politician român. Vedem aceeași casă de la începutul secolului al XX-lea, casă în care Brătianu și-a petrecut ultimele zile. Soarele e în prim plan, iar coapcii par să protejeze întregul așezământ.
Privim spre dreapta. Vedem… ce a mai rămas. De fapt, a rămas doar înțelesul pe care îl avea clădirea. Timpul și-a pus amprenta asupra ei și parcă, de fapt, sigur, e lăsată în paragină.
Privim mai atenți în dreapta. Aproape în același loc. Vedem scările care ar trebui să ducă în casă. Și o poartă. O poartă care astăzi e plină de rugină. Și un lacăt o ține strâns închisă vrând parcă să ne spună să facem un pas în spate. Să nu mai înaintăm.
Privind în continuare spre partea dreaptă a scărilor vedem un anunț pus în urmă cu câteva zile. Gazele se închid. Lacătul rămâne închis și el. Și cheia, bănuiesc, e pierdută undeva, acolo. Păcat. Ar fi putut fi un adevărat punct de referință în continuarea parcului din fața acesteia. Păcat.
De la o fotografie la alta privim parcă în dreapta. Ne apropiem. Vignetarea e din ce în ce mai puternică. Până când…
