Poveste prin drumul vieții

Facem primii pași în lume privind în jurul nostru și neștiind ce se întâmplă. Pentru o perioadă destul de lungă părinții și cei din jurul nostru ne ghidează fiecare pas, iar responsabilitățile noastre sunt aproape inexistente. Trebuie doar să pășim încet, încet prin viață.

Apoi creștem. Începem să realizăm din ce în ce mai mult din lucrurile pe care le facem și descoperim că fiecare experiență pe care o trăim schimbă și trezește în noi ceva. Ceva de care aflăm abia mai târziu când dăm piept în piept cu viața. Ne trezim singuri într-o lume pe care abia acum începem să o înțelegem.

De aici înainte ne alegem noi pașii pe care-i facem. Parcă am așteptat din totdeauna acest moment, dar acum tindem să vrem să dăm timpul înapoi. Doar că nu mai e posibil. Realizăm că avem din ce în ce mai multe responsabilități și fiecare acțiune are consecință directă asupra noastră. Tot ce facem are legătură cu noi.

Începem să ne stabilim țeluri, să muncim pentru a le atinge, să atragem oameni în jurul nostru, să ne construim o familie și să luptăm pentru atingerea valorilor pe care ni le-am impus. Muncim și depinde doar de noi ca rezultatul să fie cel pe care ni-l dorim.

În continuare îi puteți vedea pe bunicii mei. Cei trei bunici ai mei. Bunicul din partea tatălui a murit când aveam doar trei ani și nu am foarte multe amintiri cu el. Știu doar că ținea foarte mult la mine. Și sunt convins că o face și acum.

De 17 ani bunica – Maria – a rămas singură. Are o gospodărie pe care o întreține singură și an de an se descurcă așa cum poate, dar nu cedează și nu face nici un pas înapoi în lupta cu vârsta. Acum era foarte bucuroasă că a strâns recolta de floarea soarelui și se gândește să o dea la schimb pentru ulei. Cam așa arată ea și a sa gospodărie.

Aici sunt bunicii din partea mamei, Elena și Gheroghe. Bunicul a fost minier timp de aproape 20 de ani. S-au mutat la țară imediat după ce a ieșit la pensie și de atunci investesc mult suflet în gospodăria pe care o au. Discutam cu ei și îmi aminteam de când eram mic și mergeam cu bunicu atunci când mulgea vaca și beam repede o cană de lapte cald, proaspăt. Și apoi bunica îmi făcea lapte cu tăieței. Și iarna, în miezul nopții, îl rugam pe bunicul meu să ieșim să ne dăm cu sania pe uliță. Și.. și… și..

Multe amintiri, multe clipe plăcute, toate servind drept povești prin drumul vieții. În această vizită pe care le-am făcut-o mi-a fost alături echipa Autonom din Piatra-Neamț, o echipă căreia îi mulțumesc pe această cale pentru deschidere și ospitalitate și multă dăruire în tot ceea ce face. Am preluat o mașină care m-a adus direct gospodăriile bunicilor, iar după câteva ore m-a sunat domnul Marius Gherman, directorul agenției din Piatra-Neamț, pentru a mă întreba dacă e totul ok și dacă sunt încântat de mașina primită.

M-a sunat și mi-a vorbit cu o mare căldură în voce. Așa cum au făcut-o toți ceilalți angajați ai sucursalei cu care am discutat. Vorbind am aflat povestea prin drumul sucursalei Autonom din Piatra-Neamț. Au început în 2006 cu patru mașini. Patru Dacii Logan fără aer condiționat. Au muncit prin felul prin care sunt și cu multă pasiune. Acum e disponibilă o flotă de 45 de mașini. De 10 ori mai mult în câțiva ani.

E o poveste despre pasiune și sufletul pe care trebuie să-l pui în tot ceea ce faci, în fiecare drum pe care-l parcurgi. Până la urmă e vorba despre drumul vieții format din tot mai multe etape. Trebuie doar să depășim fiecare dintre etape. Pentru asta e nevoie din nou de putere, dar mai ales de dorință și voință. Pentru că drumul vieții…

Fotografiile au fost realizate pe film cu Nikon F60 și 50mm f/1.8 AF-D pe un film Kodak Color Plus 200.