Povestea mea cu Opel Astra H și Autonom

Autonom - Opel Astra H

De joia trecută până ieri, timp de o săptămână, am fost #priNeamt. Întâi am fost la Conferința de Marketing Online în Turism și infotrip-ul #priNeamt, rămânând apoi în continuare în zonă pentru încă patru zile. Nu cred că mai are rost să vă spun că îmi place foarte mult zona Neamțului și că ori de câte ori aș vizita-o aș găsi cu siguranță ceva nou, ceva ce să nu fi descoperit și care să îmi placă enorm de mult.

De această dată am vizitat zona dintr-o altă perspectivă, ca să îi spun așa. În toate aceste zile, datorită echipei minunate de la Autonom, m-am plimbat prin județ cu un Opel Astra H, o mașină care la început mi s-a părut oarecum banală, însă după aceea mi s-a părut de-a dreptul minunată. Și vă voi povesti mai jos de ce spun asta. Înainte de toate, vreau să vă povestesc puțin despre ceea ce înseamnă Autonom și cum reușesc ei să te atragă pe tine, ca posibil client.

Povestea mea cu Autonom

Era joi seara atunci când Toma mi-a predat mie mașina. Eram foarte obosit, însă nu m-am putut abține să nu mă urc atunci în mașină. M-am plimbat puțin prin oraș și m-am îndrăgostit imediat de cât de bine merge. A doua zi urma să mă întâlnesc, în cadrul conferinței, cu Marius Gherman, director regional Autonom. Am rămas foarte plăcut surprins în momentul în care domnul Marius a fost atât de deschis și dispus să mă ajute în toate procedurile de preluare și predare a mașinii. La un moment dat venise vorba că ar fi trebuit să plec într-o anumită dată, dar la ora 7 dimineața, pentru că atunci aveam autobuzul spre casă. Mi-a spus că nu e absolut nicio problemă și că poate veni cineva oricând să ridice mașina de la autogară, asta ca să nu car bagajele prin tot orașul.

Am rămas fără cuvinte atunci și am înțeles că asta înseamnă ca tu, ca angajat al unei companii, să faci tot ce poți ca să îți ții clienții aproape sau să îi atragi. Zilele următoare am cunoscut toată echipa Autonom din Piatra Neamț și vă zic sincer că sunt niște oameni minunați. Deschiși, calzi, prietenoși, exact genul de oameni pe care ai vrea să îi găsești în orice companie, oricât de mare sau mică ar fi ea. M-am simțit foarte bine în compania lor. Și ca să vă demonstrez ceea ce ziceam mai sus, iată cum au procedat atunci când am predat mașina. Eram cam la limită cu timpul și trebuia să ajung destul de repede la autogară. Mă pregăteam să iau un taxi când ei mi-au spus că nu e nevoie, că mă duc ei cu o mașină la autogară. Și exact așa procedează cu fiecare client al lor. Mulțumesc frumos întregii echipe! Pe mine m-au surprins în cel mai frumos mod posibil!

Povestea mea cu Opel Astra H

Nu mai condusesem până acum un Opel Astra H. Am făcut primele două ore din școala de șoferi pe un Opel Astra, însă nu această variantă, ci una veche de aproape 10 ani. Când m-am urcat la volanul lui Opel Astra H m-am simțit într-o altă lume. Ca să ne înțelegem, este vorba de versiunea cu motor 1.4 pe benzină cu o putere de 90 de cai. Sincer nu mă așteptam să fie foarte puternică. Însă este! Cu un cuplu maxim la 3900 de turații, însă cu posibilitea de a merge până la 7-8000, mașina se dovedește a fi foarte agilă și puternică!

Ca să vă faceți o idee ce trasee am făcut cu ea am atașat harta de mai jos. Nu e tot drumul pe pare l-am parcurs cu ea, e doar o parte însumând circa 400 de kilometri. În total am făcut cam 600 de kilometri de mers în toate condițiile posibile pentru vremea de acum. Am mers pe ploaie puternică, ziua, noaptea, pe un soare canicular, pe drum național, european, dar și pe drum de țară.

Primul traseu pe care l-am făcut a fost Piatra Neamț – Cheile Bicazului – Lacul Roșu – Cheile Bicazului – Barajul Bicaz – Piatra Neamț, un traseu de aproape 120 de kilometri pe care l-am parcurs atât în regim de mers în coloană, cât și în regim de condus sportiv. Ideea e că n-am mers constant într-un anumit mod, mai ales că depășeam deseori convoiul pe care îl făcusem toți cei din cadrul evenimentului pentru a fotografia fiecare mașină. Și atunci mergeam destul de mult cu motorul turat. Chiar și așa, cât credeți că a fost consumul? Eu am rămas surprins. Cu tot cu mers prin oraș și după și înainte de realizarea traseului, am pus pentru 170 de kilometri 9 litri de benzină. Asta înseamnă un consum mixt de 5.2l/100km. Ceea ce e foarte puțin. Sau mie așa mi se pare.

Autonom - Opel Astra H

Traseul pe care am consumat mai mult a fost între Piatra Neamț și Roman, și între Roman și Bacău. Drumul fiind bun, liber, am mers destul de tare. Mergând uneori și cu 140-150km/h am scos un consum mediu de 6.4l/100km. Asta în contextul în care nu am avut nicio reținere. Am observat că, mergând până în 120km/h, consumul rămâne sub 6 litri pe suta de kilometri. Mai mult decât perfect! Ținând cont că asta e o limită ok de viteză pe care ți-o poți impune, poți scoate un consum foarte bun în orice condiții.

Așa, ca o completare, pentru cei 600 de kilometri pe care i-am realizat am pus 36 de litri de benzină. Adică am scos un consum mediu de 6l/100km. Am fost și sunt foarte mulțumit. Mi-a plăcut că mașina stă foarte, foarte bine în curbe. Am forțat-o de câte ori am putut pentru a observa acest lucru, dar n-am simțit că mașina ar fi forțată. Ba chiar din contră. Mi-a mai plăcut iar mult faptul că e una dintre mașinile cu care poți depăși scurt și rapid, fără să pierzi foarte mult luându-ți demaraj sau schimbând benzile. E mică și agilă și e perfectă atât pentru oraș, cât și pentru un traseu montan sau unul lejer, de drum întins, ca să îi zic așa.

Mie unul mi-a plăcut tare mult experiența cu această mașină. Dacă ar fi să o descriu în două cuvinte acelea ar fi agilitate și finețe. :- )

Autonom - Opel Astra H

2 comments
  1. Opel Astra H este o alegere foarte buna, daca doriti sa inchiriati o masina. Consumul este redus, iar pretul de inchiriere nu este mare. Masina se adapteaza foarte bine la drumurile Europei de Est.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *