Răsăritul și apusul fotografiate de pe o turbină eoliană

Cum se vede răsăritul de la 100m înălțime, urcat pe o turbină eoliană? Absolut mi-nu-nat!

Cel mai mult îmi place să fotografiez la răsărit. Știți asta. Liniștea și calmul dimineții se simt rapid în fotografiile surprinse. De curând am avut parte de una dintre cele mai tari astfel de experiențe. Mi-am petrecut o zi întreagă într-un parc eolian din Dobrogea și-am avut șansa de a fotografia atât răsăritul, cât și apusul, de pe o turbină eoliană, de la 100m altitudine, acolo unde doar vântul se mai face auzit.

Mereu am fost fascinat de așezarea turbinelor eoliene pe întinderile dobrogene. Viața multor oameni care trăiesc în preajma lor s-a schimbat și ea. De-a lungul ultimilor ani, ca punct forte pentru Dobrogea, pe lângă agricultură, s-a adăugat și industria energiei electrice 100% regenerabile.

În acest moment, în țara noastră se află cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa. Aparține CEZ România, se află în zona Cogealac – Fântânele – Grădina și găzduiește 240 de turbine eoliene, alături de un întreg sistem care „transformă” vântul în curent electric și îl introduce în circuitul național.

Pe una dintre aceste turbine eoliene m-a prins un răsărit absolut superb de toamnă. Ziua o începusem devreme, la 2 noaptea, în așa fel încât să pornesc din București și să ajung în parcul eolian înainte de răsărit. Câteva ore mai târziu mă aflam față în față cu o construcție imensă, căreia nu i-ai „da” 100 de metri înălțime de la distanță, și pe care urma să urc.

Momentul în care am urcat pe una dintre turbinele eoliene

Turbinele eoliene sunt impresionante prin structură, prin tehnologia pe care o înglobează, dar și prin simplitatea aparentă care le maschează. La prima vedere, totul pare simplu. Principiul de funcționare e ușor de înțeles, iar eficiența lor e arhidovedită. Petrecând câteva ore printre ele, realizezi rapid că lucrurile sunt departe de a fi simple.

Cum alegi locul cel mai bun? Cum aduci și „instalezi” o turbină eoliană? Cum te ocupi de mentenanța unei pale, a rotorului sau a altor elemente din cadrul ei?

Sunt întrebări la care au răspunsuri specialiștii CEZ pe care i-am întâlnit pe durata vizitei mele în parc. Ba chiar am avut ocazia să și asist la unele operațiuni de mentenanță care m-au lăsat pur și simplu fără cuvinte. E greu să îți imaginezi o turbină eoliană imensă căreia îi sunt date jos rotorul cu cele 3 pale. Sau cum doi tehnicieni trebuie să coboare de-a lungul unei pale pentru a efectua anumite proceduri.

În timpul unei operațiuni de mentenanță a unei turbine eoliene

Vorbim despre meserii cu o responsabilitate imensă și un impact pe măsură asupra vieții fiecăruia dintre noi. Munca întregii echipe, eficiența sistemului, evoluția tehnologică și sursa 100% regenerabilă, vântul, se traduc în curentul electric pe care îl folosim cu toții zi de zi și de care ne-am declarat deja dependența.

Datorită acestui parc eolian a apărut produsul CEZ Verde, care aduce în casele clienților curentul electric produs de turbinele eoliene. Curent din surse 100% regenerabile la tine acasă? Yes! Detalii aici.

Stația de transformare a curentului provenit de la turbinele eoliene

În tot acest context, ziua petrecută printre turbinele eoliene a fost una cu totul aparte. Te invit în continuare să vezi din imaginile surprinse, atât cu drona, cât și cu camera foto, atât la răsărit și apus, cât și în restul zilei, atunci când am asistat la proceduri de mentenanță spectaculoase.

VIDEO – Răsăritul și apusul în mijlocul parcului eolian CEZ

Momentul în care am ajuns pe nacela turbinei eoliene a fost unul pe care nu-l voi uita prea curând. Eram la 100 de metri altitudine, în bătaia unui vânt care începea să se întețească, în mijlocul altor zeci de turbine eoliene care „munceau de zor”, când soarele încă nici nu era pe cer.

Liniște. Asta am întâlnit sus. Și-am încercat să o iau cu mine prin imaginile pe care le-am surprins.

Răsăritul în inima turbinelor eoliene

Apusul și ultimele raze de soare din zi

Spuneam mai sus despre operațunile de mentenanță pe care am avut ovazia să le văd, dar și să le fotografiez & filmez. Imaginile de mai jos le vor descrie perfect.

VIDEO – 1 minut din munca tehnicienilor din parcul eolian

Mi-e greu să mă văd în locul acestor oameni. Munca pe care o fac pare a fi extrem de complicată, chiar dacă mulți dintre ei mi-au spus că s-au obișnuit și o văd ca pe o altă parte din viața lor. Sunt profesioniști cu toții, ghidați de reguli și proceduri atent respectate, iar rezultatele muncii lor sunt rapid observate.

Fotografii din timul operațiunilor de mentenanță

Închei cu mult optimism rezumatul acestei zilei. Natura din țara noastră nu încetează să ne surprindă și să ne vină în ajutor. Ne e favorabilă în totalitate. De la cele mai înalte vârfuri și până la malul mării. Meleagurile Dobrogei, prin clima regăsită acolo, alături de tehnologiile potrivite contribuie la obținerea unor progrese extraordinare.

Îți reamintesc de CEZ Verde, produsul parcului eolian Cogealac-Fântânele-Grădina. Energia din surse 100% regenerabile poate ajunge în casele fiecăruia dintre noi, iar asta nu poate decât să ne încurajeze. Viitorul depinde de fiecare dintre noi, iar consecințele acțiunilor noastre pot avea un impact imens asupra mediului. Fie el pozitiv ori negativ. Să facem, totuși, parte din prima categorie. Prin toate acțiunile noastre!

Pe data viitoare! Dacă aveți întrebări despre noul produs ori despre parcul eolian din Dobrogea, scrieți-mi-le aici și le voi transmite mai departe către CEZ.

7 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *