Review: Filtru B+W close-up +5

În urmă cu câteva săptămâni am achiziționat filtrul B+W close-up +5 din dorința de a încerca și alte metode de realizare a fotografiilor macro. Negăsind pe piață decât filtre cu indicele de mărire de până la +4, am ales această variantă, fiind și aceea cu calitatea cea mai bună, veți vedea mai jos de ce spun asta.

Filtru B+W close-up +5Care e scopul și cu ce ajută un filtru close-up? Filtrele close-up vă scad distanța minimă de focalizare putând să vă apropriați mai mult de subiect. Avantajul filtrelor close-up este acela că ocupă foarte puțin loc și se pot folosi pe orice obiectiv, fie el zoom, fix sau chiar macro.

Avantajul filtrelor close-up B+W este acela că, pe lângă faptul că distanța minimă de focalizare scade, se păstrează valoarea efectivă a diafragmei (filtrul nu blochează decât o cantitate foarte mică de lumină, nefiind necesară o supraexpunere pentru compensarea acestui lucru) și subiectul nu este distorsionat absolut deloc.

Înainte de a vă prezenta filtrul vă invit să vedeți toate articolele cu fotografii realizate cu acesta:

Construcția filtrului

Filetul filtrului este construit pe montura F-PRO, montură diferită față de cel al altor producători. Această montură previne dilatarea sau contractarea filetului în cazul trecerii dintr-un mediu foarte cald la unul rece sau invers. Calitatea aceasta devine extrem de utilă iarna când nu vom fi nevoiți să ținem tot timpul filtrul în suportul special în momentul în care intrăm de afară într-o încăpere. Astfel riscul înțepenirii filtrului pe obiectiv scade considerabil.

Filtru B+W close-up +5 - Filet F-PRO

Calitatea optică

Spre deosebire de alte branduri, filtrele B+W sunt tratate pe ambele părți, defectele optice scăzând considerabil. Puteți vedea în seria de fotografii de mai jos că filtrul se poate folosi fără nicio problemă începând chiar cu f/5.6, diafragma clasică pentru capătul de 55mm al obiectivelor de kit. La această valoare a diafragmei aberațiile cromatice sunt eliminate aproape în totalitate și fotografiile devin extrem de sharp.

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/1.8

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/2.8

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/4

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/5.6

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/8

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/11

Filtru B+W close-up - Sharp/CA/Contre-jour - f/16

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D7000 și obiectivul Nikkor AF-D 50mm f/1.8 alături de filtru B+W close-up +5. Testul prezintă comportamentul filtrului în condiții de contra-lumină, fotografiile fiind realizate în miezul zilei pe o lumină foarte puternică. Filtrul vă poate da rezultate foarte bune începând cu f/2.8. Eu am ales însă să realizez majoritatea fotografiilor cu f/7.1 – 8, considerând că în jurul acestor valori se află performanța maximă a filtrului.

Așa cum am spus și mai sus, avantajul filtrelor B+W close-up este acela că straturile cu care este tratat elementul optic nu blochează trecerea luminii, cantitatea de lumină ce pătrunde pe senzor fiind foarte aproape de cea obținută în cazul în care nu se utilizează filtrul. Astfel, dacă alegeți să fotografiați cu f/2 lumina ce pătrunde pe senzor va fi aproape de cazul în care diafragma ar fi fost f/2.2, deci diferența nu este mare chiar deloc.

Filtru B+W close-up - Păianjen

Fotografia de alături a fost realizată cu acest filtru și obiectivul de kit, Nikkor AF-S 18-55mm f/3.5-5.6. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, dacă sunteți pasionați de fotografia macro, puteți obține rezultate foarte bune chiar și cu o sumă mică de bani. Prețul filtrelor close-up B+W este accesibil și nu va depăși nici pe departe prețul tuburilor macro sau al unui obiectiv dedicat.

O tehnică la fel de ieftină este cea a obiectivului întors, însă folosind-o pe aceea pierdeți toate funcțiile automare precum cele de expunere, focalizare, control al diafragmei etc. Desigur, și calitatea fotografiilor este mult mai bună în cazul utilizării unui filtru close-up. Argumentarea e foarte simplă. Obiectivele nu au fost construite pentru a fi folosite invers, dar au fost construite pentru a funcționa bine cu un filtru atașat pe ele.

Puteți observa și în fotografia aceasta și în cele de mai jos că singura diferență dintre obiectivul normal și cel cu filtru close-up (la optică referindu-ne) este aceea că bokehul devine mai ascuțit în cazul utilizării filtrelor close-up. Acest lucru nu este evident decât dacă fotografiați cu f/11-16, în rest efectul nefiind sesizabil.

Concluzii

Filtrul B+W close-up +5 este ideal pentru fotografii amatori (și nu numai) pasionați de fotografia macro. Filtrul vă va oferi, la un preț foarte accesibil, o calitate extrem de bună și posibilitatea de a vă apropria foarte mult de subiect. Acest filtru este singurul cu indicele +5, cele ale altor branduri ajungând doar până la +4. În perioada următoare vi-l voi prezenta și pe cel de +10. Pentru a vă face o idee, acel filtru va permite aproprierea de două ori mai mult față de acesta.

Este un accesoriu care nu ar trebui să lipsească din geanta pasionaților de fotografie. Desigur, nu poate înlocui un obiectiv macro dedicat, însă nici prețurile nu se pot compara. Recomand acest filtru și vă asigur că, odată ce îl veți achiziționa, veți deveni mult mai interesați de fotografia macro, depășind barierele clasice. Un lucru foarte important este acela că filtrul oferă rezultate foarte bune chiar și pe obiectivele de kit.

Achiziționare

Filtrul poate fi achiziționat de la PhotoSetup, distribuitorul produselor B+W în România, dând click pe acest link. Aici puteți găsi o listă cu prețurile și variantele acestor filtre close-up, filtre create într-un mod excelent de B+W. Le recomand și vă invit să vedeți fotografiile de mai jos pentur a vă convinge de calitatea filtrului și de rezultatele pe care le puteți obține!

11 comments
  1. Atunci ma gandesc,care este avantajul daca folosesti un obiectiv macro,avand in vedere ca un filtru dinasta iti da exact aceleasi rezultate?

    1. Nu îți dă aceleași rezultate, tocmai asta am și spus în ultima parte a review-ului. Dar îți dă rezultate foarte apropriate în contextului raportului de preț. Cu un filtru +10 ai putea obține aproape același raport ca la un obiectiv macro. Bineînțeles, nu și aceeași calitate, dar una ulțumitoare.

  2. Foarte frumose pozele si un review interesant.
    Am facut si eu aseara comanda la un filtru close-up de la Hoya +4 si abia astept sa-mi ajunga maine sa-l incerc 😀

  3. In incercarea de a abandona fotografia clasica pe film am gasit aceste lectii deosebit de clare, exhaustive si la obiect. Le-am copiat si de maine incerc sa le aplic pe rand.
    Cu multumiri I.Stan

    1. Salut!

      Trebuie să încerci încă o dată, altă problemă nu are ce să fie. Filtrul e de 52mm, diametrul frontal al lui 18-55mm e tot de 52mm. Trebuie să meargă cumva. 🙂

      O zi frumoasă!

    2. Si eu am aceasi problema cu 18-55vr nu se infileteaza, si dupa cateva cautari am gasit ca problema era ca unele obiective 18-55 sunt de fapt 55mm nu 52mm. Uitativa pe lentila are un 0 taiat si langa el scrie un numar vedeti daca e 55 sau 52. In cazul meu a fost 55 si filtrul de 52 se misca in locas si nu se infileteaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *