În urmă cu câteva săptămâni am avut ocazia de a testa obiectivul Nikkor AF-S 85mm f/1.4 G (lansat pe 19 august 2010) pentru 6 zile. Imediat ce am ţinut pentru prima oară în mână obiectivul am simţit că am soarele în mână, datorită calităţii şi luminozităţii pe care o oferă.
Coincidenţă sau nu, obiectivul a ajuns fix în momentul unui meci din Cupa Harghitei de Handball, având astfel ocazia de a-l testa şi pe lumină slabă, şi în timpul unui eveniment rapid unde este necesară o viteză de focalizare superioară.
Am reuşit deci, în cadrul acestor zile, să testez acest obiectiv şi la evenimente sportive, atât pe lumină slabă cât şi pe lumină puternică. În cadrul meciului din C.H.H. am fotografiat pe o lumină destul de puternică, având ISO 1250, 1/2000s şi f/1.4 – 1.8. Rezultatele le puteţi vedea în fotografiile de mai jos.
Rezultale pe lumina puternică au fost foarte bune. Au existat totuşi aberaţii cromatice în locurile în care lumina e foarte puternică, însă nu au fost evidente sau foarte deranjante, fiind la limitele normale ale oricărui obiectiv. Totuşi, aberaţiile cromatice dispar în totalitate în cazul în care se utilizează o deschidere a diafragmei între 4 şi 8.
Obiectivul s-a comportat excelent şi pe lumină slabă şi ISO relativ mare. Am fotografiat astfel la meciul de futsal dintre ACS Odorhei şi CS Concordia Chiajna cu D7000 şi 85 1.4 G la ISO 2500, 1/1000s şi f/1.4-1.8. De asemenea şi de această dată rezultatele fiind foarte bune în special din punct de vedere tehnic. Totuşi, din cauza luminii scăzute, am fost nevoit să utilizez funcţia de focalizare automată 3D, urmărind mult mai uşor subiectul.
În cazul fotografierii în lumină slabă aberaţiile cromatice au fost practic inexistente. Acestea au apărut însă în momentul în care am supraexpus echipamentul alb al jucătorilor. Totuşi, chiar şi aşa, acestea nu au fost deloc evidente sau deranjante.
Pe lângă fotografia sportivă, am utilizat acest obiectiv şi la realizarea unor fotoreportaje. Un exemplu concret ar fi fotoreportajul intitlulat “Îşi îneacă amarul în băutură“, reportaj în care am fost nevoit să fotografiez în cârciume foarte întunecate şi pline de fum, fiind îngreunată astfel focalizarea.
Cadrele următoare au fost realizate cu Nikon D7000, ISO 1600 şi f/1.4. Din fericire luminozitatea obiectivului m-a ajutat să obţin timpi de expunere foarte scurţi, îngheţând cu uşurinţă mişcările subiecţilor.
În aceeaşi perioadă am reuşit să realizez şi un fotoreportaj pe lumină foarte puternică, alături de contraste şi mai puternice. Fotoreportajul din care fac parte fotogarfiile următoare este realizat în gara din Odorheiu-Secueisc şi este intitulat “Gara ca-n vremuri vechi“.
Contrastele puternice au fost date de culorile aprinse ale hainelor şi ale trenului, şi de lumina reflectată de către zăpadă, fiind foarte uşor de înşelat exponometrul. Totuşi, supraexpunând sau subexpunând în unele cazuri, am reuşit să obţin cadre destul de reuşite.
Trebuie să precizez faptul că obiectivul Nikkor AF-S 85 1.4 G se comportă excelent în astfel de situaţii. Un dezavantaj, la modul ironic vorbind, este utilizarea diafragmei 1.4 în aceste cazuri. Dimineaţa, în condiţiile date, cu 1.4 şi ISO 100 n-am reuşit să expun bine nici cu 1/8000s, existând întotdeauna zone arse. Am fotografiat astfel la 1.8 – 2.8 – 5.6 în cadrul acestui fotoreportaj.
În timp ce realizam aceste fotoreportaje am putut testa obietivul şi la portrete, având însă întotdeauna parte de contrastele puternice de care am menţionat mai sus. Totuşi, rezultatele, cred eu, sunt destul de bune, mai ales din punct de vedere tehnic.
Fiind un obiectiv ale cărui lentile au fost tratate special şi cu un strat de nanocristale, aberaţiile cromatice, distortiunile şi disperiile luminii sunt foarte slab evidente, sau chiar inexistene în unele fotorafii. În următorul portret se poate vedea faptul că, în ciuda reflexiilor puternice, numărul aberaţiilor cromatice este aproape nul.
Deşi nu este un obiectiv dedicat macro, reproducerea detaliilor la diafragme cuprinse între 2 – 2.8 – 5.6, obiectivul reproduce într-un mod uitmitor toate detaliile. Fotografiile următoare reliefează testul obiectivului la fotografiile close-up şi pe temperaturi nu foarte indicate, de -27 grade Celsius. În ciuda acestui fapt obiectivul s-a comportat excelent şi nu a fost afectat de frig. Obiectivul are distanţa minimă de focalizare de 85cm.
Astfel, după aceste zile de testare a obiectivului Nikkor AF-S 85mm f/1.4G, am ajuns la concluzia că este de nelipsit din geanta unui fotograf de eveniment sau a unui fotograf de studio. Deşi preţul e cam piperat, calitatea pe care o oferă obiectivul este una excelentă. Mai multe informaţii tehnice despre obiectiv găsiţi aici.
11 comments
O bijuterie.
NIKKOR AF-S 85mm f/1.4G este un obiectiv extraordinar pentru studio sau portret. http://goo.gl/9MHQY
Într-adevăr, aşa e.
Eu am versiunea veche. Ultimul lucru pe care o sa mi-l scoata din mainile impietrite 😉
Şi versiunea veche am înţeles că e foarte bună. 🙂
sa il stapanesti sanatos ai mult BAFTA IN CONTINUARE
Nu l-am cumpărat încă. De acum te rog să comentezi pe blog cu un nume propriu.