Seara halloween la FitFeel

Pentru a intra în ton cu sărbătoarea internațională celebrată în ultimele zile ale lunii octombrie, complexul de sport, fitness și welness, FitFeel, din Odorheiu-Secuiesc, a promovat un eveniment extrem de interesant care, spre surprinderea tuturor (cu privire la numărul participanților ținând cont și de faptul că orașul nu e deloc mare) a prins excelent!

În cadrul zilei de ieri toți cei care au venit la antrenamente aveau datoria de a purta un costum de halloween. Încă de la început s-au anunțat a veni destul de multe persoane și, spre seară, în cadrul antrenamentelor speciale, s-au adunat chiar foarte multe. Am văzut pisicuțe, drăculițe, vampiri, bufoni, soldați, cavaleri, pirați, zombie și multe alte personaje înspăimântătoare.

Mie unul mi-a plăcut mult ideea și faptul că a a prins foarte bine! Acesta este încă un motiv pentru care complexul FitFeel este probabil cel mai bine organizat din acest punct de vedere pe o zonă foarte mare. Puteți vedea restul fotografiilor de la eveniment pe Facebook. Perosnajul de mai jos a luat premiul pentru cea mai originală idee!

Toate fotografiile au fost realizate cu Nikon AF-S 24-70mm f/2.8, un obiectiv excelent în astfel de situații (fotografie de eveniment). Mulțumesc Nikon România și SKIN Media pentru posibilitatea de a testa acest minunat obiectiv de care m-am îndrăgostit încă de la început!

FitFeel - Halloween

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *