#PărințilaȘcoală: Niciodată nu-i prea târziu

E drept că multe lucruri au vremea lor, dar la fel de drept e că pentru unele dintre ele niciodată nu e prea târziu. Și vă spun asta după ce în urmă cu două săptămâni am fost pentru câteva ore într-o tabără mai altfel decât cele obișnuite. O tabără în care nu părinții și-au trimis copiii la școală, ci invers. O tabără în care am văzut bucuria unor oameni în descoperirea lucrurilor care nouă, generațiilor mai tinere, ni se par deja banale.

Tabăra Părinți la școală inițiată de Orange, cea despre care vorbesc, își propune să-i aducă pe părinții noștri mai aproape de tehnologie, de accesoriile care nouă deja ne-au intrat în reflex, dar pe care ei tind să nu le accepte atât de ușor.

Povesteam recent pe Facebook despre mama, prima ei adresă de mail și apoi, după câțiva ani, grupul de pe Facebook în care le scrie elevilor cărora le predă:

Vreți să vă trimiteți părinții într-o tabără de tehnologie? :-)Îmi aduc aminte că intrasem prima oară pe internet prin…

Posted by Dragos Asaftei on 27 februarie 2015

Și recent, nu cu mult timp în urmă, atât mama, cât și tata au luat în primire două smartphone-uri. Nu foarte complicate și performante, dar suficient cât să atragă puțină dificultate la început. E drept să fie așa, până la urmă. Iar dacă îți pui asta în gând și ai ambiție, lucrurile astea ajung ușor, ușor să nu mai fie o problemă.

Mamei i s-a stricat vechiul telefon și l-a schimbat de curând cu smartphone-ul de care ziceam. Eu nu eram acasă să o îndrum și nu urma să ajung decât peste câteva săptămâni. Așa că a fost nevoită să caute singură soluțiile. Și le-a găsit. Cu câteva apeluri și mesaje către mine, dar le-a găsit.

Iar pe lângă nevoia care te poate învăța rapid să faci lucruri cu care nu erai obișnuit, mai sunt astfel de tabere ori workshop-uri care pot fi extrem de utile.

Trimite-i și tu pe ai tăi în tabăra #părințilașcoală

Revenind la experiența din tabără, vă zic sincer că m-am bucurat mult să-i văd pe cei 10 părinți butonând de zor pe smartphone-uri, fotografiind totul în jur și descoperind lucruri pe care nu credeau că le poate face un.. telefon. M-am simțit bine în jurul lor.

În prima parte a zilei am făcut cu toții o vizită la Castelul Peleș unde camera foto de pe telefoane a fost cea mai folosită aplicație. M-a amuzat cum la un moment dat unul dintre părinți găsise o soluție tare faină: „L-am pus pe filmare și mă plimb așa cu el în mână, ca să am totul înregistrat, să nu ratez vreo fotografie”.

Ziua ne-am continuat-o apoi la hotel unde Dorin (Orange) le-a povestit părinților despre adresele de e-mail, conexiunile la internet și Facebook, urmând ca fiecare dintre ei să și exerseze ce au învățat. Veți vedea în imagini cum s-a desfășurat toată treaba.

Iar dacă vreți ca ai voștri să ia parte la o astfel de experiență nu trebuie decât să-i înscrieți pe platforma Orange – #părințilașcoală. Durează doar câteva minute. Iar workshop-ul, care va ține câteva ore bune, o să facă din noile tehnologii prieteni mai apropiați ai lor.

Workshop-urile vor avea loc în Constanța (2 aprilie), Timișoara (3 aprilie), București (4 aprilie), Cluj (4 aprilie), Iași (4 aprilie). Așa că trebuie să vă decideți reeepejor! 🙂

orange-parinti-la-scoala-web-res-1 orange-parinti-la-scoala-web-res-2 orange-parinti-la-scoala-web-res-4 orange-parinti-la-scoala-web-res-6 orange-parinti-la-scoala-web-res-8 orange-parinti-la-scoala-web-res-9 orange-parinti-la-scoala-web-res-11 orange-parinti-la-scoala-web-res-19 orange-parinti-la-scoala-web-res-20 orange-parinti-la-scoala-web-res-22 orange-parinti-la-scoala-web-res-25 orange-parinti-la-scoala-web-res-27 orange-parinti-la-scoala-web-res-30 orange-parinti-la-scoala-web-res-31 orange-parinti-la-scoala-web-res-33 orange-parinti-la-scoala-web-res-35 orange-parinti-la-scoala-web-res-37 orange-parinti-la-scoala-web-res-39 orange-parinti-la-scoala-web-res-42 orange-parinti-la-scoala-web-res-43 orange-parinti-la-scoala-web-res-46 orange-parinti-la-scoala-web-res-50 orange-parinti-la-scoala-web-res-54 orange-parinti-la-scoala-web-res-59 orange-parinti-la-scoala-web-res-62 orange-parinti-la-scoala-web-res-64 orange-parinti-la-scoala-web-res-66 orange-parinti-la-scoala-web-res-70 orange-parinti-la-scoala-web-res-75 orange-parinti-la-scoala-web-res-76 orange-parinti-la-scoala-web-res-77 orange-parinti-la-scoala-web-res-78 orange-parinti-la-scoala-web-res-79 orange-parinti-la-scoala-web-res-92 orange-parinti-la-scoala-web-res-93 orange-parinti-la-scoala-web-res-97 orange-parinti-la-scoala-web-res-101 orange-parinti-la-scoala-web-res-107 orange-parinti-la-scoala-web-res-118 orange-parinti-la-scoala-web-res-122 orange-parinti-la-scoala-web-res-126 orange-parinti-la-scoala-web-res-129 orange-parinti-la-scoala-web-res-133 orange-parinti-la-scoala-web-res-136 orange-parinti-la-scoala-web-res-152

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *