Mai e o lună şi vine Crăciunul, mai sunt câteva zile şi intrăm în perioada cadourilor, în perioada în care, teoretic cel puţin suntem mai bun, sau aşa ar trebui…
Am spus-o şi o mai spun, mă fascinează fotografiile cu stropi! În seria următoare de fotografii am încercat să vă prezint gama variată de forme în care se poate transforma…
Ieri a avut loc meciul etapei a 9-a din cadrul ligii I a campionatului naţional, între echipele ACS Odorheiu-Secuiesc şi CS Târgu Secuiesc. În prima parte a meciului echipa CS…
Apusul reprezintă întotdeauna finalul, sfârşitul şi încheierea unui cliclu ce va fi reluat iar şi iar în fiecare zi. Privirile către apus asigură creearea unei perspective a viitorului, unei perspective…
Aşa cum v-am anunţat acum câteva zile, împreună de editura ISSA voi lansa în perioada următoare cartea cu ghiduri fotografice pentru începători intitulată „Primii 10 paşi în fotografia digitală”. Astfel vă…
Aşa cum bine ştiţi combatarea violenţei este un subiect regăsit în majoritatea programelor şcolare şi a activităţilor din cadrul instituţiilor de învăţământ. Ieri, în data de 11 noiembrie 2010, a…