În urmă cu un an, în aceeaşi perioadă, am început să fotografiez pentru prima oară păsări. La început a fost greu, mult stat în frig, mult timp pierdut printre copaci,…
În urmă cu două săptămâni pe site-ul cu fotoreportaje din întreaga lume, boston.com/bigpicture, s-a derulat o campanie de înscriere a fotografiilor din întreaga lume care să reprezinte perioada sărbătorilor, respectiv cea…
Aşa cum bine ştiţi ieri, în data de 6 ianuarie, a fost sărbătoarea ortodoxă numită Botezul Domnului, sau Boboteaza în limbaj popular. Cea de a doua denumire este dată datorită…
Şi de această dată natura ne oferă un spectacol foarte frumos, o imagine imposibil de realizat de mâna omului. Florile de gheţă ne oferă un peisaj extraordinar al iernii, un…
După aproape o lună de iarnă am reuşit să realizez şi primele peisaje ale acestui anotimp. Îmi doresc de mult timp să realizez nişte peisaje de iarnă însă vremea nu…
Acum câteva zile v-am prezentat un clip compus din trei filmuleţe realizate cu Nikon D7000 pe lumină slabă, foarte slabă, la valori ISO destul de ridicate, precum 1600 şi 3200.…