Turism, Social Media și o conferință dedicată

Social Media & Mobile Strategies for Travel Industry

Anul trecut, în septembrie, am participat la prima conferință de marketing online în turism din România și apoi la un infotrip #priNeamț. A fost un eveniment desfășurat pe durata a patru zile despre care am numai cuvinte de laudă. Totul a fost organizat în așa fel încât să nu simți ca participant nevoia de mai mult. Sau nevoia de altceva. Eu unul așa m-am simțit.

Am luat parte la conferințe ținute de speakeri cu experiență în domeniu, am revăzut oameni dragi, am revăzut locuri și obiceiuri ale zonei totul însumându-se la mii de fotografii realizate și amintiri pentru care nici măcar Master Card nu are echivalent. 🙂 Asta apropo de celebra reclamă.

În spatele evenimentului au stat Toma Nicolau și Alex Filipdoi tineri plini de energie care au arătat asta pe tot parcursul evenimentului. Felicitări încă o dată pentru absolut tot ce a fost atunci!

Acum vă invit la un nou eveniment, organizat de această dată de Alex Filip prin Eventuragenție specializată exclusiv pe organizarea de evenimente corporate în turism și marketing. Este vorba despre Social Media & Mobile Strategies for Travel Industry Conferenceun eveniment care se prezintă astfel:

„…premiera pentru piata de evenimente din Romania. Conceptul a fost deja validat in America si in alte tari europene, iar in 2013 a sosit randul mediului de afaceri din turismul romanesc sa descopere cele mai recente tehnologii si strategii de marketing.

Incepand cu Social Media, prima componenta a conferintei, ne propunem sa subliniem faptul ca internetul a influentat puternic comportamentul turistului in 2012. Acesta este din ce in ce mai conectat la mediul online, mai bine informat si mai hotarat sa achizitioneze servicii turistice prin intermediul retelelor sociale.

A doua componenta a conferintei este dedicata tehnologiilor si aplicatiilor pentru smartphone-uri. In 2012 peste 45% din turisti au cautat informatii despre calatorii sau infrastructura turistica direct de pe telefon si 15% au emis rezervari. Se estimeaza ca in 2013 numarul cautarilor de pe smartphone-uri si tablete il va depasi pentru prima oara in istorie pe cel de pe calculatoare. Mizele nu au mai fost niciodata la un nivel atat de ridicat si de profitabil.”

Dacă sunteți interesați de domeniu, lucrați în această zonă sau pur și simplu vă pasionează subiectul, această conferință e cu siguranță una la care vă îndemn să participați. Eu nu voi putea ajunge din păcate, însă garantez pentru calitatea pe care o va avea aceasta! 🙂

Vă puteți înscrie dând click pe banner-ul de mai jos.

Social Media & Mobile Strategies for Travel Industry

#SMMST este un eveniment organizat de Eventur in parteneriat cu Ramada Bucharest ParcGoTravelTravelportTravelioInfoturism si Infopensiuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *