Ieri a avut loc ultima etapă din cadrul Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc. Etapa, una dintre cele mai spectaculoase pentru publicul de rând, a avut următoarea rută ca traseu: Miercurea Ciuc (ora 17:00) – Racu – Mihăileni – Frumoasa – circuit pe străzile din Miercurea Ciuc (130 km). Cele 17 ture pe care cicliștii le-au avut de realizat nu au fost tocmai cele mai ușoare.
Deși titlul de traseu pe străzile unui oraș induce impresia unui traseu lejer, nu a fost deloc așa. Circuitul de pe străzile din Miercurea Ciuc a fost unul dintre cele mai dificile, concurenții având de urcat pante abrupte și de recuperat diferența în coborâri bruște urmate de curbe strânse. Nu a fost un traseu tocmai ușor, acesta fiind și motivul pentru care, la finalul etapei, cicliștii au fost epuizați de-a dreptul.
Datorită prietenilor Nikonisti, am fotografiat întreg evenimentul cu Nikkor AF-S 70-200mm f/2.8 G VRII. Obiectivul s-a descurcat excelent! :- ) Mi-ar plăcea să pot fotografia cu el fiecare eveniment sportiv la care particip. Sunt convins că, obișnuindu-mă cu el, rezultatele vor fi din ce în ce mai bune de fiecare dată. Până atunci, iată fotografiile de ieri. Etapa de ieri a fost câștigată de rutierul român Andrei Nechita, întreaga competiție fiind însă condusă de ucraineanul Vitaliy Popkov.
1 comment
chiar nu e usor sa fotografiezi un tur ciclist tinand cont ca sunt costuri legate de transport si cazare , sa nu mai spunem si ca iti trebuie obiective de varf cu focalizare rapida , felicitari