Familia păienjenilor săritori, numită şi salticidae, conţine aproximativ 500 de genuri şi circa 5000 de specii, fiind astfel cea mai mare familie de păianjeni din întreaga lume. Păianjenii săritori se remarcă în special cu o vedere foarte bună ce îi ajută la vânătoarea nocturnă şi navigare, aceştia fiind capabili să sară pe distanţe foarte mari, putându-se agăţa chiar şi de un fir de mătase.
Păianjenii săritori sunt în general diurni şi vânători activi, folosindu-se în totalitate de capacitatea lor de a sări foarte rapid pe pradă. Acest lucru este posibil datorită unui sistem “hidraulic” intern care extinde membrele alterând presiunea sângelui din cadrul acesteia.
În momentul când un astfel de păianjen sare dintr-un anumit loc în altul ataşează un fir de mătase pe zona de unde porneşte, putând astfel reveni în orice moment în cazul în care cad sau nu au pe ce să se aşeze.
Picioarele păianjenilor săritori sunt înconjurate de sute de mii de peri mici ce le permit căţărarea pe absolut orice suprafaţă. Aceştia pot urca şi pe zone cu suprafeţe foarte netede, perii lor aderând practic la micile imperfecţiuni invizibile.
Deşi păienjenii sunt în general carnivori, câteva specii ale acestei familii se hrănesc cu nectar şi polen, sau doar cu materii vegetale. Plante precum cele ce cresc foarte rapid primăvara sunt preferate de către păianjeni, aceştia având astfel şi polen şi albine pe care să le vâneze.
Păianjenii săritori au o vedere foarte bună centrată în ochii anteriori mediani, aceştia fiind capabili să focalizeze pe retină imagini foarte uşor, distingând foarte bine multe culori. Datorită celor patru straturi ale retinei aceştia pot percepe şi spectrul ultraviolet pe lângă cel RGB (roşu, verde, albastru).
În cadrul perioadei de reproducere păianjenii săritori pot căpăta înfăţişări diferite pentru a-şi atrage partenerul. Masculii deseori îşi schimbă înfăţişarea apărându-le fire colorate sau structuri foarte frumoase la aspect pe întreg corpul, pentru a atrage femelele. Dacă aceasta rămâne receptivă masculul va continua ritualul de reproducere înseminându-i acesteia pedipalpii lui.
Păianjenii săritori trăiesc în orice colţ al lumii, regăsindu-se astfel în fiecare regiune înafară de cea polară. Aceştia însă se acomodează cel mai uşor la regiunile cu păduri tropicale unde sunt temperaturi destul de ridicate.
17 comments
Oau , pozele sunt foarte reusite, in realitate nici nu reusesc sa vad atatea detalii
Multumesc ! 🙂 E tare tare fain paianjenul, pacat insa ca e destul de rar, eu numai odata am vazut un exemplar si atunci l-am pozat cat am putut. 🙂
ce ochi au!:))) comic. si ce comentarii pe subiect fac eu…
Pentru asta sunt si renumiti, ochii aia ii fac foarte simpatici. 🙂
oare l-a orbit bliț-ul? oare la ei apare efectul de ochi roșii :)) ?
La cati ochi au ar trebui sa apara “multi-efect de ochi rosii” . :))
Blitzul batea de sus deci nu avea cum sa apara ochi rosii, dar era ciudat sa fi fost asa, probabil erau ca girofarurile. 🙂
Foarte faine fotografiile. Ultima este preferata mea. 😀
Mulțumesc Andreea! 🙂
si eu am unul acasa in Londra.it’s aoswem
Serios? Ne arăți o fotografie cu el? 😀
Si eu am prins cativa,am observat ca ii gasesti in conifere;Frumos articol,big up 😉 !