Suntem norocoși să avem pe teritoriul țării noastre câteva intre cele mai frumoase flori. Bujorii se numără printre ele, cu toate speciile din familia sa. În zona alpină bujorul de munte, cunoscut și ca rhododendron, lasă o amprentă de o culoare absolut deosebită. L-am fotografiat în Zbor peste Munții României, poți vedea aici imaginile.
Coborând din zona alpină, ajungem în depresiunile Transilvaniei, acolo unde bujorul de stepă atrage mii de iubitori de natură în fiecare primăvară. Încă n-am ajuns la Zău de Câmpie, acolo unde sunt cei mai mulți astfel de bujori, dar urmează.
Am ajuns însă, de curând, într-un loc pe care mi-e greu să-l descriu în cuvinte. În Dobrogea, în vecinătatea localităților Enisala și Jurlivoca, am întâlnit întinderi întregi pline de bujori dobrogeni. Spectacol, ce să mai. M-am aflat acolo la ora apusului, așa că toate senzațiile au fost amplificate semnificativ.
I-am fotografiat „de la sol”, i-am filmat din dronă și m-am bucurat de minunile naturii. Te invit să privești imaginile. Dacă vrei să le folosești ca wallpapere, o poți face liniștit, le-am încărcat la rezoluție suficient de bună.
Dacă întâlnești în călătoriile tale bujorii in România, oricare ar fi ei, nu îi rupe și nici nu îi inunda cu gunoaie. Bujorii sunt flori protejate. Să arătăm respect naturii.
PS: Azi, 15 mai, e Ziua Bujorului. Să-l sărbătorim cu imagini frumoase. 🙂
10 comments
Superb, Dragos, ca intotdeauna! Folosesc cu interes materialele tale foto si video pentru a arata copiilor ce frumuseti deosebite avem in tara!
Multumesc mult pentru aceste imagini si pentru originalitate!
Mulțumesc, Viorel! Mă onorează!
Superbe fotografii! Si pt ca ne-ati indemnat, am folosit poza „bujori 5” ca fundal la contul meu de FB, e perfecta, multumesc!
Mă bucur să aud asta! Salutări cu drag!
Superbe pozele si clipul, felicitari!
Mulțumesc!
Foarte deosebiți bujorii și foarte frumoase pozele tale!
Mulțumesc, Denisa!
Filmarea 4k este absolut fabuloasa, sa mai faci!
Mai facem! Mulțumim!