Monografia satului românesc – Proiect

De foarte mult timp sunt pasionat de fotografierea vieții de la sat. Din păcate nu am avut ocazia să realizez prea multe fotoreportaje în diverse regiuni ale țării, însă îmi doresc enorm de mult să pot realiza acest lucru. Astfel mi-a venit ideea proiectului intitulat ”Monografia satului românesc”.

Monografia satului românesc

Care este ideea proiectului?

Ideea de bază a proiectului este aceea de realizare a unui reportaj amplu despre viața din satul românesc, în general. În particular, proiectul, se va desfășura pe mai multe etape, având ca scop fotografierea unui sat reprezentativ din fiecare regiune a țării, rezultatul final fiind reportajul menționat mai sus. Trecând prin fiecare sat vom fotografia, vom filma, vom lua interviuri și vom scrie un reportaj final despre zona respectivă. Proiectul are la bază cunoașterea oamenilor, obiceiurilor și tradițiilor din zonele respective, obiectivul fiind acela de reprezentare veridică a vieții de la sat.

Cum se va realiza proiectul?

Proiectul va fi definit de o serie de excursii în fiecare regiune, excursii la care vor participa maxim 4 persoane și la sfârșitul fiecărei excursii vom prezenta reportajul realizat. În final vom publica un reportaj general despre viața satului românesc, un reportaj care va fi bazat doar pe fapte reale, cunoscând în prealabil tot ce va fi scris. Ar ieși un lucru foarte interesant, cred eu, și va atrage multe persoane, mai ales în momentul în care vom prezenta povești ale unor persoane, locuri și obiceiuri.

Susținere!

Orice proiect are nevoie de susținere. Aici ar fi destul de multe nevoi și procedura este relativ complicată de aceea este nevoie de sprijinul unei agenții. Întrebarea, rugămintea mea este următoarea. Dorește vreo agenție să se implice în realizarea acestui proiect? Consider că avantajele ar fi destul de mari și rezultatul unul apreciat de foarte multe persoane.

Ce părere aveți despre proiect? Credeți că ar avea succes?

11 comments
  1. Dragos, nu strica sa tintesti si eficienta. De mai multi ani in Romania, functioneaza organizatii care au lucrat in proiecte de dezvoltare comunitara, la firul ierbii. Ele iti pot da multe hint-uri despre locuri in care au investit in schimbare, nu la modul acela propagandistic, cu surle si trambite, ci au lucrat cu oameni si au introdus modele, prin care incearca sa pastreze satul romanesc. Acestea sunt Fundatia CIVITAS pentru Societatea Civila, CAR din Timisoara, Fundatia PACT din Bucuresti, Fundatia Prietenii Pamantului de la Galati/Brusturoasa Palanca, Fundatia ADEPT, Eco-Ruralis. Mai sunt si WWF, grupurile Slow Food din Romania (Tara Fagarasului, Tara Barsei, Brasov, Tarnava Mare, Bucuresti Valahia Gusturilor, Brusturoasa Palanca, Alba Transilvania, etc.). Eu am scris o serie de articole despre Slow Food si agricultura durabila, aici http://bit.ly/nLSplp.

  2. Foarte buna initiativa. Parerea mea e sa intri in contact cu niste sociologi/antropologi. De exemplu, poti urmari proiectele legate de satul romanesc ale renumitului profesor Radu Baltasiu si echipa (Univ.Buc.): http://radubaltasiu.blogspot.com/p/proiecte.html

    Cred ca iti poate da niste sfaturi pretioase pentru un astfel de demers. Si de ce nu, materialele tale pot fi incluse in manualele de sociologie rurala, etc.
    Succes!

  3. Nu sunt eu mare cunoscator , dar il apreciez pe dragos pentru ceea ce face si il felicit pentru realizarile sale de pana cum, dar asta mi se pare un proiect foarte interesant si cred ca va avea suncces.

  4. Am dat intamplator peste site-ul aceasta. Ideea este interesanta, insa pe langa sustinere financiara, cred ca este nevoie de echipe bine inchegate, eventual si interdisciplinare. In plus, e necesara o buna documentare de in ceea ce se cheama sociologie rurala si metodologie de cercetare. Asta asa ca parerea unei studente la sociologie.
    Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *