Noutati
Wireless-ul de pe aparatele de fotografiat mi-e mult mai util decât m-aș fi așteptat
20/08/2014
2 comentarii

Au trecut deja mai bine de doi ani de când au apărut primele aparate de fotografiat cu wireless. Țin minte că s-a întâmplat odată cu perioada în care mirrorless-urile au început să fie din ce în ce mai populare. Sincer să fiu, la început vedeam wireless-ul de pe aparatele de fotografiat mai mult un moft. Nu-i găseam utilitatea în situațiile obișnuite.

Apoi devenise o specificații din ce în ce mai întâlnită pe mirrorless-uri, iar apoi pe compacte sau chiar D-SLR-uri. Așa am ajuns să mă întâlnesc din ce în ce mai des cu astfel de aparate foto. Samsung NX300 a fost unul din primele mirrorless-uri cu care am fotografiat și care avea wireless. Probasem sistemul, văzusem cum funcționează, dar încă nu-i găseam utilitatea în adevăratul sens al cuvântului.

samsung-nx-300-10

Asta până când am ținut un workshop de fotografie pe Valea Doftanei. Eram împreună cu mai mulți pasionați de călătorii și povesteam despre fotografiile din vacanțe și despre cum ni le putem îmbunătăți. Bineînțeles că una dintre cele mai la îndemână camere foto în călătorii este cea a telefoanului mobil, motiv pentru care am vorbit și despre moduri în care putem obține fotografii mai bune folosindu-ne de smartphone-uri.

E foarte important să avem lentila obiectivului curată. Din cauza faptului că suprafața camerei este, evident, mică, orice pată de grăsime sau orice punct de praf poate afecta calitatea fotografiei obținute.”, era unul dintre sfaturile cu care începeam.

Apoi am trecut la următorul nivel discutând despre mirroless-uri și despre utilitatea lor, în special datorită dimensiunii compacte. Aveam NX300-le cu mine atunci și am început să fac primele fotografii cu peisajul pe care-l aveam în fața ochilor. Dorind să ilustrez anumite reguli de compoziție voiam să transfer cumva fotografiile pe televizorul de pe terasa pe care țineam prezentarea.

peisaje-cu-samsung-nx-300-10-1024x682

După vreo două minute mi-am dat seama că aș putea face asta folosindu-mă de wireless-ul încorporat în aparat. În următoarele minute am trimis fotografiile de pe NX300 prin wireless pe laptopul conectat la televizorul de pe terasă. Mi-am dat seama apoi că dacă televizorul ar fi fost unul smart, aș fi putut să le transfer direct. 🙂

Așa am început să găsesc funcția wireless de pe aparatele foto foarte utilă. Apoi m-am folosit de ea în tot felul de scopuri. Uneori pentru amuzamentul celor din jur, alteori pentru publicarea fotografiilor rapid din timpul evenimentelor. Cert e că în ultima perioadă am început să simt lipsa wireless-ului de pe unele camere. Deși la început nu-i găseam utilitatea.

Cred că aceștia sunt pașii firești prin care tehnologia „se lipește” de viața fiecăruia dintre noi. La început suntem reticienți, iar apoi ajungem să îi simțim lipsa.

Dacă aveți povești în care tehnologia (smart) joacă rolul principal vă invit să le scrieți pe pagina aplicației Live Smart! creată de Samsung. Puteți povesti despre cum tehnologia vă face viața mai ușoară, vă ajută să vă simțiți bine sau să rămâneți în legătură cu prietenii chiar și atunci când sunteți plecați. Și n-o să vă ia mult timp. Puteți scrie povești de maxim 200 de caractere. Adică vreo două-trei rânduri dintr-o pagină de Word.

Homepage

Puteți contribui astfel la crearea unui e-book cu 365 de moduri de a trăi o viață SMART! Iar odată ce vă înscrieți povestea puteți câștiga premii SMART pe măsură: un smartphone Samsung Galaxy S5, un mirrorless Samsung NX300, un televizor Samsung SMART TV LED, o tabletă Samsung Note 10.1 sau un aspirator Samsung Motyon Sync.

Premii

Vă puteți înscrie poveștile aici. Mult succes! 🙂

Acest articol e un răspuns al provocării lansate de Cristina Bazavan. Alături de Cristina, Corina Scheianu și Victor Kapra formăm familia SMART de bloggeri. Cristina ne povestește despre cum tehnologia ne ajută să câștigăm timp, Corina despre cum tehnologia ne ține aproape de prieteni, iar Victor despre confortul pe care ni-l oferă produsele smart.

Eu predau astăzi ștafeta Corinei și o invit să ne scrie despre tehnologia smart și… networking! 🙂

Dragoş Asaftei

Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac mult fotoreportajele și fotografiile de natură. În 2011 am fotografiat toată Transilvania din zbor, iar în 2012 am început să scriu și pe Blog de fotografie.

Alte articole pe aceeași temă

Trifoi cu 4 foi

Norocul ți-l mai faci si singur

Citește articolul
Cum a fost la workshop-ul de #FotografiePesteAșteptări - 1

Cum a fost la workshop-ul de #FotografiePesteAșteptări

Citește articolul
portret-de-iarna-19

Cum arată fericirea în fotografiile tale? Înscrie-le în concursul foto Komunomo!

Citește articolul

2 comentarii

Poți comenta și cu contul tău de Facebook

 
  • […] să-mi fac treaba. Vorbeam atunci despre situațiile în care e util un aparat foto SMART, despre conectivitatea wireless de pe același aparat și despre poveștile din călătorii spuse prin fotografii. Toate aceste articole au apărut și […]

  • […] urbana” care isi povesteste intamplarile smart din zona de confort (Victor), timp (Cristina), distractie (Dragos) si networking (eu). Dar povestile nu sunt povesti daca nu sunt impartasite, asa ca haideti sa […]

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *