5 lucruri făcute în 2010

Că tot se aproprie sfârşitul anului, domnişoara crăciunţiă Lyda mi-a făcut cadou o prea-frumoasă leapşă. Această leapşă mă îndeamnă să scriu cele mai importante 5 lucruri făcute de mine în anul 2010.

Imediat cum am citit titlul lepşei am fost tare încântat. Ador retrospectivele, ador să îmi privesc rezultatele. Iată deci care sunt cele mai importante 5 lucurri făcute de mine în anul ce imediat se va sfârşi.

  1. Am lansat cartea cu ghiduri fotografice “Primii 10 paşi în fotografia digitală” aceasta a fost probabil una dintre marile realizări ale mele din întreaga viaţă.
  2. Am obţinut bursa de merit pentru rezultate bune la învăţătură – media generală 10, participare la concursul naţional de informatică aplicată.
  3. Am devenit fotograful oficial al echipei de handball HC Odorhei din sezonul 2010-2011 sunt fotograful oficial al echipei, echipă ce acum este pe locul I în campionatul naţional.
  4. Am organizat alături de Alex Dima una dintre marile întâlniri ale bloggerilor, #NationalTweetMeet, pe 12 iunie, la Braşov.
  5. Am primit premiul “cel mai activ fan Nikon pe canalele social media” în cadrul galei Nikon 3 ani în România, premiul fiind oferit de Horia Brenciu.

Leapşa merge mai departe către Criserb, Dan Ciulea, Alex Dima şi Chinezu.

14 comments
  1. Și fotograf, și informatician, medi generală 10. Felicitări! Sper ca anul acesta să ajung și eu la olimpiada de info la națională. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *