Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac fotoreportajele și fotografiile aeriene. În momentul de față lucrez la proiectul Zbor peste Munții României, în cadrul căruia fotografiez din dronă 12 dintre cei mai spectaculoși munți din țara noastră.
În urmă cu două zile v-am anunțat că, prin bunăvoința Nikon România și SKIN Media, reușesc să testez proaspăt lansatul obiectiv, Nikkor AF-S 50mm f/1.8 G, sau urmașul clasicului 50…
În ultimul timp în online-ul românesc au început să apară tot mai multe campanii care au ca finalizare, sau scop principal, realizarea unor excursii care să implice un număr mare…
Timp de câteva zile mă voi bucura alături de noul obiectiv Nikkor AF-S 50mm f/1.8 G, primul obiectiv (cu această focală) cu motor de focalizare încorporat de la Nikon. Mulțumesc…
În fiecare an zilele orașului Odorheiu-Secuiesc sunt însoțite și de diverse competiții sportive menite să scoată oamenii afară din case și să îi atragă către astfel de activități, activități care…
Acum două zile am publicat, aici pe blog, primul set de fotografii din categoria urban&street, categorie neatinsă de mine până acum. A început astfel să îmi placă enorm de mult…