Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac fotoreportajele și fotografiile aeriene. În momentul de față lucrez la proiectul Zbor peste Munții României, în cadrul căruia fotografiez din dronă 12 dintre cei mai spectaculoși munți din țara noastră.
Doamne, ce mult îmi doream să mai fotografiez un eveniment sportiv! Din octombrie de când m-am mutat în București, contextul a făcut în așa fel încât să mă îndepărtez oarecum…
Era cam opt-nouă dimineața când pornisem spre metroul de la Piața Sudului. În orice direcție priveam abia vedeam câteva detalii. Am hotărât să parcurg distanța a două stații de RATB…
În viața fiecăruia dintre noi apar, la un moment sau altul, nevoi pe care trebuie să ni le satisfacem. Poate nu-s de cele mai multe ori plăcute. Poate că suntem…
De multe ori, oriunde am fi, mergând pe stradă vedem persoane cărora viața nu le-a zâmbit, sau poate că ei nu au zâmbit vieții. Le vedem, dar nu le știm…
După cu ați putut vedea, blogul are acum o temă nouă. DragosAsaftei.ro este acum mai mult către zona de blog personal, blog în care îmi împărtășesc gândurile și fotografiile. Tot ceea ce…
Mă uit pe geam și observ că ninge foarte tare. De mult voiam să fotografiez Parcul Tineretului și am zis că acum e momentul cel mai potrivit. Am ieșit de…