Schimbări și gânduri pentru noul an

După cu ați putut vedea, blogul are acum o temă nouă. DragosAsaftei.ro este acum mai mult către zona de blog personal, blog în care îmi împărtășesc gândurile și fotografiile. Tot ceea ce a însemnat până acum tehnică fotografică, review-uri sau ghiduri cu sfaturi trece în zona blogului pe care l-am lansat recent, Blog de Fotografie.

Desigur, o parte dintre articole vor fi publicate și aici, dar doar ceea ce va ține mai mult de mine, de ceea ce cred în privința anumitor subiecte, de ceea ce fac. Voi scrie în continuare și despre partea tehnică, dar dintr-o perspectivă personală. Am vrut să fac distincția asta căci altfel cele două bloguri ar fi fost câte un pic din fiecare și nu fiecare altceva în parte.

Consider că este mai bine așa. Vor urma câteva proiecte interesante anul acesta, proiecte care vor implica un număr mare de participanți. O parte vor fi realizate de mine, o parte de ceea ce înseamna Blog de Fotografie. Va fi un an interesant, sunt convins!

Până atunci, printre schimbări se regăsește și pagina portofoliului, care acum arată așa cum puteți vedea mai jos.

Îi mulțumesc lui Alex Negrea pentru sugestia cu noua temă și lui Vlad Dulea pentru ajutorul modificării ei! Sper să vă placă și vouă mai mult decât cea de înainte! Mi-ar plăcea tare mult să îmi spuneți dacă întâmpinați probleme în utilizarea ei sau găsiți anumite defecte. 🙂

4 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *