Cuvinte pe peliculă

Cam așa sună noul proiect căruia I s-a alăturat magazinul de fotografie pe care îl știe deja fiecare fotograf, F64. Înainte de a vă prezenta proiectul, vreau să vă zic că are la bază o idee excelentă pe care mi-ar plăcea să o văd aplicată în tot mai multe astfel de idei de acum înainte.

Deși fotografia pe film pierde tot mai mulți adepți în ultimul timp (din păcate digitalul acaparează din ce în ce mai mult această aerie și elimină câteva valori pe care nu știu dacă le vom mai recupera vrodată), inițiativa Centrului Ceh vine cu o propunere extrem de interesantă în acest sens.

Sâmbătă, 19 mai, ora 11, toți pasionații de fotografie pe film sunt așteptați la sediul Centrului Ceh (strada Ion Ghica, nr. 11), loc în care fiecare participant va primi un film cu 24 de cadre FOMA, alb-negru, și un text al unuia dintre autorii cehi sărbătoriți prin această inițiativă. Experimentul este deschis primilor 50 de fotografi care ajung la locul cu pricina.

Astfel, fiecare fotograf are la dispoziție 24 de ore pentru a realiza o fotografie pe baza textului primit, urmând ca duminică, 20 mai, între 11 și 12, să revină cu filmul expus. Pe 24 mai, joi, la ora 18, în cadrul Foto Anexei MNAC, sunt invitați totți participanții pentru a privi fotografiile și discuta despre literatura cehă. Cea mai bună poveste expusă prin fotografie va fi premiată de Centrul Ceh cu o excursie la Praga. Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi aici.

Cuvinte pe peliculă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *