Fotografi de urmărit pe rețelele de socializare

În ultimul timp am avut plăcerea a de vedea pe rețelele de socializare pe care activez (Twitter, Facebook și Google +) tot mai mulți fotografi care își postează în mod constant lucrările și strâng laude și critici (uneori și critici constructive), mărindu-și astfel vizibilitatea în acest mediu. Urmărindu-i în fiecare zi n-am putut să nu observ faptul că fotografiile lor mă ajută pe mine, indirect, să devin mai bun în domeniu, să asimilez.

Spunea un mare fotograf în urmă cu mulți ani că poți deveni un fotograf mai bun văzând alte mii și mii de fotografii. Astfel îți poți forma o așa-zisă cultură fotografică menită să te ajute în situații în care fie n-ai inspirație, fie dorești să experimentezi ceva nou. Asta nu înseamnă că vei copia. La un număr mare de fotografii vizualizate vei reuși să le combini mult mai ușor rezultând idei și idei care să te ajute pe tine să devii un fotograf mai bun.

În lista de mai jos veți putea regăsi fotografi pe care-i urmăresc cu mare interes pe rețelele de socializare de mai sus și de la care am oricând câte ceva de învățat. Listele sunt subiective și nu conțin un număr foarte mare de fotograf, ci doar o parte din ei. Articolul va avea o parte a doua în care listele vor fi completate cu mai multe nume.

Twitter

Facebook

  • Edward Aninaru – fotograf de fashion, unul dintre cei mai renumiți fotografi ale celebrităților din România – portofoliu
  • Gina Buligaunul dintre fotografii autohtoni care reușește să surprindă cel mai bine expresia copilăriei; pasionată de portre, fotografia documentară și de natură – portofoliu
  • Dinu Lazăr – unul dintre cei mai buni fotografi ai României, fotograful la care veți putea regăsi fotografii realizate și în perioada acelui regim sub forma unor reportaje extrem de interesante – portofoliu
  • Ionel Onofraș – abordează fotografia documentară și cea de natură într-un mod excelent având serii întregi de fotografii superbe – portofoliu
  • Sorin Onișor – fotograful care reușește să exprime într-un mod aparte oamenii, meșteșugurile și natura – portofoliu
  • Belu Gheorghe – fotografia de natură, documentar și portret, combinându-le deseori pe cele trei într-un mod uimitor – portofoliu
  • Daniel Penciuc – fotograf relativ recent apărut în breaslă, însă cu o evoluție extraodinară – portofoliu

Google +

Voi cu ce nume ați mai completa listele de mai sus?

19 comments
  1. In postarile celor citati pe G+ apar numeroase cercuri de fotografi, la inceput erau doar fotografi, acum se grupeaza pe categorii… ai de unde alege, eu mi-am facut cercul meu si nu ma mai satur de imagini superbe…
    Evident, si tu esti printre ei, la tine imi plac culorile!

  2. As mai completa cu:Florin Constantinescu, Mishu Vass, Andrei Baciu, Emilian Chirila, Emese Benko, Dorin Bofan, Mihai Grigorescu si mai am o lista intreaga…
    N-ar strica si o lista cu publicatii:))) FOTO4all.ro neaparat 🙂

  3. Mihai Moiceanu, Andreea Retinschi, Calin Stan-ca face si foto, nu se ocupa doar de review-uri si articolele de pe ClubulFoto :)), Mirela Bichigeanu, Petra Penciulescu si mai sunt. Vrei si pe international?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *