În cele trei zile în care am vizitat Bucureştiul am avut ocazia să fac fotografii în diverse locuri cu obiectivul Nikkor AF-S 10-24mm G ED, un obiectiv ultra-wide util în foarte…
Ieri s-a disputat, probabil, unul dintre cele mai tensionate meciuri ale campionatului naţional de futsal din acest an. Echipa ACS Odorheiu-Secuiesc (aflată pe locul al 4-lea), a întâlnit echipa City…
Timp de două săptămâni voi testa obiectivul Nikkor AF-S 10-24mm f/3.5-4.5 G ED, un obiectiv care e în wishlist-ul meu de foarte mult timp. În toate fotoreportajele şi fotografiile de…
În cadrul vizitei din Bucureşti, în parcul Cişmigiu, am reuşit să fotografiez câteva păsări foarte comunicative, cu noul obiectiv Nikon 55-300 VR. Puteţi vedea mai jos că, deşi lumina a…
În cadrul prea-frumoasei vizite în Bucureşti, în capitala mândrei ţări, am reuşit să ajung, aşa cum am promis, şi la gala premiilor „Blog de blog„, ediţia 2010. Evenimentul a fost…
Cele trei zile de magie cu blogul în Bucureşti ajung imediat la sfârşit. În urmă cu câteva ore s-a terminat însă şi gala roblogfest 2011, gală la care au participat…