În urmă cu doi ani, în cadrul proiectului Redescoperă România, am vizitat pentru prima oară Castelul Sturdza din Miclăușeni. Înainte de a vă povesti mai multe despre vizita de acum, vreau să vă arăt o…
Nu știu de câte ori ați auzit de Odorheiu-Secuiesc. Mai mult ca sigur că ați auzit discuții cu privire la autonomia teritorială și la așa-zisele dispute între români și maghiari. Din fericite…
Știu că nu suntem în vara calendaristică, dar altfel nu am putut să numesc zilele acestea în care m-am simțit ca în toiul verii, motiv pentru care am ales să…
Cred că am auzit întrebarea din titlu de mai mult de cinci ori în zilele în care am călătorit cu noul Peugeot 301 . Mai întâi vreau să mulțumesc frumos echipei Eurial Invest pentru…
Aseară a avut loc prima eclipsă parțială de lună din acest an. Următoare ar fi prin luna octombrie. Ei, cu această ocazie cei de le Photosetup alături de ASTROSNAKE, Asociația Astronomică URANIA, Foto4All și Asociația Bucureștiul meu drag, au organizat…
În urmă cu o săptămână mă întorceam din Timișoara Brands Tour, un eveniment datorită căruia am ajuns pentru prima dată în orașul de pe malul Begăi și prin intermediul căruia am avut contact…