De data asta n-am să mai urc în adidași pe Ceahlău!

Era mijlocul verii lui 2011 când împreună cu doi buni prieteni ne-am propus să urcăm pe Ceahlău. Era muntele cel mai apropiat de noi și auzisem că-i și ușor de urcat și fain de fotografiat. Ne-am pregătit fără să luăm în calcul prea multe lucruri, am citit despre câteva trasee pe internet și am pornit spre Izvorul Muntelui de unde urma să începem traseul de urcare. L-am ales pe cel prin Curmătura Lutu Roșu că era în mare parte prin pădure și ni se părea nouă mai ușor. Și n-aveam de mers printre stânci. Ne era frică de asta.

Noi, trei băieți veniți din oraș cu rucsacuri pline cu tot ce n-ai avea nevoie pentru o zi pe munte: laptop-uri, încărcătoare pentru ce nu s-ar putea descărca și mult prea multe haine. Nu știu ce-o fi fost în capul nostru. Cert e că fiecare avea în spate vreo 10-15 kilograme, iar noi urma să petrecem doar o noapte sus, pe platou, și apoi să ne întoarcem.

peisaj-de-pe-ceahlau-3

Totuși, deși am luat o mulțime de lucruri inutile la noi, nu ne-am luat hainele potrivite. Și uite-așa ne-a prins ploaia prin pădure exact la urcare. Iar noi toți eram în adidași (care nici măcar nu erau foarte solizi, ca să te poți baza c-or să reziste la o urcare). Am urcat așa preț de 5 ore. Și pe lângă bocancii pe care nu-i aveam, mai eram îmbrăcați și-n haine destul de subțiri. Cine s-ar fi așteptat să fie frig pe munte. Exact!

Am trecut și peste asta. Am ajuns sus: ceață de nu ne vedeam între noi. Din depărtare se-aud trei câini. Băieți în toată firea am sunat la numărul pe care-l aveam de la Cabana Dochia întrebându-i care-i treaba cu câinii și dacă… mușcă. Urcatul pe munte ne făcuse și mai curajoși. Când să suni, semnal nu-i. Am mai încercat și într-un final ni s-a spus că-s prietenoși. Când să-nchidem telefonul s-a mai dus din ceață și am văzut că eram, de fapt, la doar câțiva metri de cabană. 2 minute am mai avut de mers până s-ajungem la ea.

Ceața a revenit apoi peste câteva minute și a rămas așa toată ziua. Am prins a doua zi, pe la prânz, 10 minute de cer senin și atunci am fotografiat continuu. Aproape haotic. Apoi ceața a revenit, iar noi am coborât. Fără prea multe rezultate.

Cam așa a fost aventura mea pe Ceahlău de acum 3 ani. La auzul veștii că voi reveni în acest an pe muntele care-mi „marcase adolescența” mi-am zis că n-am să mai repet aceeași poveste. Cu bocanci și haine groase și fără lucruri inutile cărate sus.

Responsabil de noua călătorie pe Ceahlău este evenimentul #PriNeamț care se află la cea de-a treia ediție. Am participat și la primele două și-am ajuns în locuri tare frumoase din județul meu de suflet. Multe amintiri frumoase mă leagă de el. Și deși-l știu de ani buni mă bucur de fiecare dată când ajung în zonă.

În acest an evenimentul #PriNeamț adună peste 60 de participanți, din care 12 din Marea Britanie și 8 din Republica Moldova. Evenimentul se va desfășura între 5-11 septembrie și veți putea urmări pe hashtag-ul #prineamt tot ce se întâmplă frumos. Și se vor întâmpla multe astfel de lucruri. Sunt convins de asta!

afis-jpg

#PriNeamț are de această dată două componente: o conferință care se va desfășura pe 5 septembrie și despre care voi povesti mai jos, și un infotrip prin județ în care intră și urcatul pe Ceahlău! Yey! 🙂

Participă la Conferința Prin Neamț – 5 septembrie, Central Plaza Hotel, Sala Milenium

Conferința se va desfășura pe durata întregii zile de 5 septembrie și are ca subiect principal marketingul online în turism. Printre speakeri se vor regăsi Matei Psatta, Cristian Ignat, Horia Szabo, Silvia Ștefănucă și Florin Berhălescu.

Puteți participa gratuit la eveniment completând acest formular.

Ni-auzâm din Chiatra! Di pi meleaguri moldovinești!

5-11 septembrie 2014. Tot ce-i de văzut #priNeamt! Urmărește ediția a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui județ din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzy Organizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru Turism, Consiliul Județean Neamț, Primăria Piatra Neamț, Hotel Bistrița din Durău, Blue Air și Autoboca Rent-a-car.

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *