Azi a fost una din zilele pe care le așteptam de mult. A fost cald, frumos, liniștit. A fost ziua în care s-a dat liber la ieșitul în parcuri. Oricum, a fost…
Primăvara nu vine până nu vedem primele mărțișoare și târguri pe străile fiecărui oraș. Fie că sunt mai multe sau mai puține tarabe, peste tot găsim persoane care vând mărțișoare,…
Plecat din România după o săptămână extrem de agitată, îndreptându-mă spre Ungaria, am avut o surpriză tare plăcută care m-a binedispus încă de la prima oră a dimineții în care…
În urmă cu câteva ore v-am prezentat fotografii ale obiectivului Nikkor AF-S 24-120mm f/4 ED VR, un obiectiv pe care l-am pus pentru început la încercare într-o comună din județul…
Primăvara este anotimpul în care natura revine la viaţă, primăvara este momentul în care totul se transformă, primăvara este…acea perioadă a anului care îţi oferă şansa să renaşti din priopria-ţi…
Iată că a sosit şi mult aşteptata primăvară. Din păcate venirea sa de anul acesta nu a fost aşa cum ne-am imaginat, însă întotdeauna simplul cuvânt al primăverii ne aduce…