Tradiții și meșteșugari pe Drumul Lung spre Cimitirul Vesel

Era 17:30 când ajunsesem în Gara de Nord și așteptam trenul către Sighetu Marmației. La 18:05 era afișat trenul care urma să ne ducă pe Drumul Lung spre Cimitirul Vesel. Una dintre cele mai călduroase zile ale anului și-a făcut simțită prezența și în gară și abia așteptam să urc în tren gândindu-mă că am să mai scap de căldură. Preț de 10 minute căldura din tren o întrecea parcă pe cea de-afară. Viteza trenului și ușile deschise ne-au răcorit totuși, mai apoi.

Au urmat 15 ore pe tren. A doua zi, la 7:30, fără nici măcar un minut întârziere, am ajuns în gara din Sighetu Marmației. De aici am pornit direct spre Săpânța, iar pe la ora 8 eram în dreptul Cimitirului Vesel. Urma o zi în care aveam să cunoaștem din poveștile meșteșugarilor și tradițiile care dau viață Maramureșului așa cum era acum mulți ani.

Pentru prima zi ne gândisem să pornim pe Harta Comorilor Vii. Un traseu gândit pentru Festivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, evenimentul pe care-l fotografiez alături de Cris-Tim până pe 16 august în Săpânța. Traseul s-a făcut pe 12 și 13 august, urmând să se mai facă încă o dată mâine, pe 14. Durează câteva ore, costă 5 lei și ești dus cu un microbuz să vezi aproape 10 meșteșugari pe durata întregii zile. Dacă sunteți mâine (14 august) în Săpânța puteți lua microbuzul dimineața la ora 10:15 din centrul satului, chiar de lângă Cimitirul Vesel. Merită.

Gândindu-ne totuși că am vrea să ascultăm mai mult din poveștile lor ne-am îndreptat către trei meșteri din sat, urmând ca mâine să ajungem și la ceilalți din împrejurimi. Vă spun de acum că eram ca un copil de fiecare dată când ascultam cuvintele lor. Povesteau despre cum și când au început, despre pățăniile prin care au trecut și despre ce-i motivează să facă asta în continuare. Dar veți vedea mai jos.

—

Prima oară am ajuns la Dumitru Pop Tincu. El a fost ucenicul lui Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel, de la 9 până la 14 ani. După ce s-a stins din viață Stan Ioan Pătraș, la vârsta de 69 de ani, Dumitru Pop Tincu a fost cel care a dus tradiția crucilor „vesele” mai departe. Stan Ioan Pătraș lăsase vorbă soției sale înainte să se stingă din viață, dorința lui fiind ca ucenicul lui să-i continue munca în atelier.

Dumitru Pop Tincu a muncit apoi timp de trei ani alături de soția lui Stan Ioan Pătraș. „Mă ajuta și ghida întotdeauna atunci când îi ceream un sfat. Stând lângă Stan Ioan Pătraș toată viața i-a învățat meșteșugul și m-a ajutat mult în acei trei ani. Apoi s-a stins din viață și am continuat singur.”

Domnul Dumitru este acum angajat al Muzeului Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, datoria lui fiind să ducă tradiția mai departe și să aibă grijă de casa memorială a creatorului Cimitirului Vesel.

„Sunt cunoscut mai mult peste hotare”, spunea Dumitru Pop Tincu. „Au scris despre mine și în New York Times. Am o pagină întreagă acolo. Apoi m-au mai premiat și cei din Japonia. Chiar acum pregătesc o cruce pentru un japonez. Mai stă câteva zile în țară, iar înainte de plecare o să vină să o ia. E mai mică decât celelalte.”

Întrebându-l cât timp durează până face o astfel de cruce, domnul Dumitru spunea că poate dura chiar și trei săptămâni. „Niciodată nu-mi trebuie mai multe detalii despre omul pentru care fac crucea, mai ales dacă-i din sat. Să mi se spună anii și mi-i suficient. Apoi mă descurc eu. Și nimeni n-a avut niciodată de zis ceva de rău.”

Accesul în Casa Memorială și atelier costă 4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copil. O nimica toată pentru ce veți vedea acolo. Dacă treceți prin Săpânța îi musai să vă opriți și la Casa Memorială Stan Ioan Pătraș. E la 5 minute de mers pe jos de la Cimitirul Vesel.

—

Am mers apoi la meșterul fierar Ioan Barani. „Când aveam 9 ani tata m-a dus cu el la atelier. Era iarnă. Mi-o arătat o roată de lemn de la o căruța și un fel de osie. Mi-o spus că trebă s-o fac până seara și că el pleacă c-are trabă. Tremuram tot și nu știam ce să fac. Știam că-i sever tare și că mă bate de zbier tot dacă nu fac traba bună. M-o îndrumat mama și-am reușit. Mi-o dat încredere. Seara când s-ontors tata, ciupit așa cum era, era mulțumit. Ca să ascundă asta mi-o zis doar că se putea și mai bine. Io eram mulțumit și bucuros c-am scăpat cu viață.”

De atunci a început drumul lui Ioan pe meșteșugul fierăritului. Anul acesta împlinește 60 de ani și e fierar de aproape 50. „Tată meu are 80 de ani și încă mai lucrează!”, spunea Ioan Barani.

Vă rog să-l priviți și să vedeți ce brațe și se forță are. Barosul cu care lovește fierul, cel mic, are peste 3 kilograme. Și face asta toată ziua. De dimineață și până seara.

„Ia să-ți arăt, tu poți să faci așa?”, îmi spuse provocându-mă să ridic și eu barosul așa. Evident că n-am reușit. Dar m-am bucurat totuși că l-am fotografiat așa.

Pe Ioan Barani îl găsiți vis-a-vis de Casa Memorială Stan Ioan Pătraș. 1 minute faceți de acolo până la meșterul fierar Ioan.

—

Apoi, mai spre seară, am vizitat-o pe Irina a lu’ Piți. De fapt numele ei este Teodosia Pop, „dar fiecare din sat are o poreclă și asta-i a mea. Dar nu-s a lui Pițurcă.”, completează râzând. Doamna Teodosia țese la război de mai bine de 25 de ani. „De la cât am muncit la război aș putea să ies deja la pensie.”

Ne-a arătat și nouă cum țese. Părea atât de simplu totul în mâna ei de zici că se juca. Totuși, nu era chiar așa. Oana Brătilă a stat în locul iei pentru câteva clipe și a învățat câteva proceduri rapide. „Hai și stai la mine peste vară. Țesem amândouă!”, completează doamna Irina.

Pe dumneaei o puteți vedea chiar înainte de Cimitrul Vesel. Toată vara țese în fața porții, chiar lângă drum. Și tot de la ea puteți cumpăra trăistuțe, covorașe sau tot felul de obiecte țesute. Și vă spun sincer că-s niște prețuri mici tare pentru munca pe care o depune.

—

Ziua am încheiat-o cu o vizită la vâltori. Săpânța și multe alte sate din zonă sunt pline de vâltori de-a lungul râurilor care trece prin ele. Vâltorile sunt „mașini de spălat” în limbajul mai actual. Sunt puse pe cursul râurilor și scopul lor e să spele cergile, covoarele din lână.

Pentru că tot am venit aici ne-a rugat doamna Teodosia Pop să aducem o cergă pe care tocmai o terminasem și care trebuia spălată. Cu ocazia asta am și văzut cum se spală. Gazdă ne-a fost un domn care prin anii 80 a făcut săptămânal naveta între Sighetu Marmației și București și pe care l-a prins și revoluția undeva lângă Piața Unirii. „Mi-am luat tot și am fugit spre gară. Am prins ultimul tren. Acasă mă așteptau pe peron nevastă-mea, soacră-mea și un polițist care mă întreba ce se întâmplă în București. Acum ne-am mai liniștit cu drumurile. Mi-i suficient ce-am acum acasă. Liniștea-i importantă.”

—

Cam atât despre prima zi. Urmează o altă zi plină de povești ale tradițiilor, ale meșteșugarilor și ale drumului lung spre Cimitirul Vesel. Să ne revedem cu bine! 🙂